Va scriu de pe un pat din Spitalul Municipal Sacele din salonul izolator 2 copii, sectia Pediatrie. Doresc sa impartasesc cu voi una dintre cele mai neplacute experiente din viata mea. Exact acum o saptamana fetita noastra de 1 an si 10 luni si sotul au fost testati pozitiv cu virusul Sars Cov 2. Era 13.10.2020 ora 12:30 si lumea mi s-a prabusit.
Ziua 1
Totul a debutat joi noaptea, pe 08.10.2020, seara inainte de culcare mi s-a parut ca are vocea schimbata, parea ragusita. Era a treia saptamana de cresa si m-am gandit: “Eh, bolile copilariei, era de asteptat”. Pe la 2 noaptea Eva avea deja febra 39.2. Mi-am trezit sotul, i-am dat o doza de Panadol si ne-am culcat la loc. Pe durata noptii, a inceput sa aiba probleme de respiratie din cauza secretiilor nazale si ii schimbam pozitia la 30 minute pentru a se putea odihni.
Ziua 2
Dimineata am continuat cu panadol. Dupa aproximativ 8h, febra reaparea. Asadar, am descis sa mergem la clinica Regina Maria, la urgente, in Brasov. I-au administrat un supozitor novocalmin, i-au luat analize de sange, au consultat-o si mi-au recomandat nurofen din 8 in 8h, timp de 2 zile, vitamina C de la Secom, o doza/zi, 3-5 zile si spray cu apa de mare pentru nas, aspirare si 2 picaturi de vibrocil in fiecare nara timp de 5 zile. A primit diagnosticul de viroza si am primit recomandarea sa alternez panadol si nurofen, in caz de nevoie si sa facem testul Covid. Pe durata zilei de vineri si sotul a inceput sa faca febra, sa aiba dureri musculare si durere in gat. Cand plecam de la clinica imi spunea ca se simte din ce in ce mai rau. M-am gandit ca e doar o viroza si ca pe un fond imunitar slabit, a luat-o si el. Eu nu prezentam deloc simptome.
Ziua 3&4
Am urmat tratamentul vineri seara, sambata iar duminica la pranz cand Eva nu a mai primit nurofen, a facut iar febra 38.2 si atunci am decis sa sunam la 112. Am oferit toate informatiile necesare si ne-au spus ca vor veni sa ne ia pentru testare. Ambulanta a ajuns in max. 30 min, ne-am urcat toti in ea si am plecat spre Spitalul Judetean, sectia Boli Infectioase unde Eva si sotul au fost testati. Mi-au spus ca daca ei vor fi testati pozitiv, probabil voi fi si eu testata ulterior. Mi-au recomandat sa continui cu nurofen si panadol alternativ pana primim rezultatele. Urma sa sunam la un nr. special la DSP a doua zi, luni sau cel tarziu marti dimineata. Zis si facut. Ambulanta ne-a adus acasa si ne-am izolat. Am continuat cu tratamentul Evei, sotul s-a tratat cu Coldrex, decasept si a baut ceaiuri.
Ziua 5&6
Luni testele nu erau gata, am sunat marti dupa 12 si ne-au confirmat ca sunt testati pozitiv si ca trebuie sa sunam la 112 daca ne simtim rau sau sa ne izolam la domiciliu 14 zile. In tot acest timp, Eva avea febra care tot reaparea, avea muci si incepuse sa tuseasca. Am decis sa sun la 112 pentru a o consulta cineva si pentru a-i schimba tratamentul care nu dadea rezultat. Cei de pe ambulanta au fost prompti, au ajuns repede si ne-au luat iar la Spitalul Judetean, Sectia de Boli infectioase pentru un consult. Atunci au decis ca Eva trebuie internata pentru ca tuseste si are nevoie sa fie monitorizata, sotul a ramas acasa, simptomele se ameliorasera desi mirosul disparuse. Din pacate, in Brasov nu mai aveau deloc locuri si ne-au transportat cu ambulanta la Spitalul Municipal din Sacele. Cand am ajuns mi-au spus ca nici aici nu mai au locuri dar ca vor incerca sa reorganizeze un salon. Cand am ajuns, se insera, era frig si Eva adormise in ambulanta si ma gandeam “Cum e posibil asa ceva? De ce mi se intampla mie, noua? Oara cand vom pleca de aici?” Mintea imi era blocata pe intrebari fara raspuns si o priveam pe Eva cum doarme si imi spuneam ca trebuie sa fiu puternica, pentru ea! Ma bucuram ca nu aveam simptome si ca pot avea grija de ea. Am decis sa port masca pe toata durata sederii, pana imi vor face testul si imi vor spune rezultatul. Spitalul este curat, proaspat renovat insa costumele albe ale doctorilor, asistentilor si infirmierilor, mastile si cele 5 perechi de manusi pe care le poarta te inspaimanta si te fac sa realizezi ca nu se joaca nimeni de-a boala. Copiii din centre de plasament fara parinti si posibilitati de a primi pachet, te fac sa realizezi ca in viata nu e vorba despre telefoane scumpe si restaurante fancy. Am adormit, langa Eva, in acelasi pat ingust. Eu pe 15 cm, ea pe restul. Ea sa fie bine, sa doarma, sa nu simta greul de aici, atat imi doream.
Ziua 7
Trezirea se da la 6 dimineata, vine o asistenta si o infirmiera si incep verificarile: saturatie, temperatura, tensiune, se iau analizele la sange si imi iau si mie testul. Saturatia Evei era 94, daca scade sub 93 e problematic. Eu am avut 97 si in urmatoarele zile a crescut pana la 99. Pentru Eva a urmat momentul chinuitor cu pusul branulei, eu o tineam de picioare, infirmiera de cap, eu de o mana iar asistenta incerca sa ii gasesca o vena unde sa o intepe. Au inceput strigatele de ajutor “Mama, mama!!!”, lacrimile i se scurgeau pe obraz si eu ma simteam neputincioasa. Nu reuseam sa o linistesc cu nimic... Au reusit sa o intepe insa sangele nu curgea, se coagula foarte tare. Au resuit sa recoleteze putin pentru analize. Sotul era acasa si a inceput sa tuseasca mai tare, inca facea frisoane si avea stare febrila, 37.8. A chemat ambulanta si l-au dus la Boli Infectioase la Spitalul Judetean din Brasov unde l-au internat. Era seara si ma gandeam “Cum am putut sa cred ca era doar o viroza?” Ma invinovateam si imi doream sa dau timpul inapoi si sa imi dau seama ce am facut gresit de am ajuns aici. Eva a avut un scaun si nu mi-am dat seama, ciudat! Atunci am realizat ca e posibil sa imi fi pierdut mirosul. Am mirosit un parfum si nu am simtit nimic...nu a durat mult si a intrat asistenta: “Dogaru Ruxandra?” Spun: “Da, eu sunt”, din tocul usii imi spune “A venit testul, pozitiv”, am multumit politicos si m-am asezat pe pat in timp ce imi dadeam masca jos...Stiam ca sunt sanse mari sa fiu pozitiva dar imi doream sa nu am simptome sa pot sa fiu in stare sa am grija de Eva si sa fiu vesela pentru ea, desi a fi vesel in spital e o utopie. Ca o naiva, m-am bucurat ca am scapat de masca si ca nu mai dorm cu ea si speram sa nu imi fie mai rau. Au venit si analizele Evei la sange, valori multe peste cele normale si au hotarat sa ii puna perfuzie pentru ca i se coagula sangele foarte tare. Urma sa aiba perfuzii 3 zile, perfuzii care durau 12h fiecare, apoi alte analize si daca valorile nu scadeau urmau anticoagulante. I-au administrat tratament cu nurofen, panadol, sirop de gat la 4h si perfuzii pentru hidratare.
A venit iar noaptea...A dormit cu perfuzia la mana iar eu cu grija sa tina mana corect pentru a curge perfuzia.
Urmatorele zile
Ne-au trezit iar verificarile de la 6, totul ok dar nu grozav, Eva inca facea febra. M-am trezit cu o durere mare in gat, ma durea cand inghiteam si nu numai, ma luase inca din timpul noptii. Asa durere in gat nu mai simtisem pana atunci. Ma ustura si nasul ca si cum as fi facut spalaturi nazale cu apa cu clor. Era clar, incepusera simptomele sa apara. Micul dejun vine la 9:30, iar ea cerea deja de mancare de la 7. Am amagit-o cu biscuiti si pufuleti. In aceeasi zi, Costin mi-a dat o comanda online cu diverse cumparaturi, era clar ca avem de stat. Am luat cateva lucruri care se pot tine la temperatura camerei, nu ai frigider in camera, nici televizor, asta daca cumva te gandesti ca esti la hotel. Costin tusea rau, au inceput sa ii administreze anticoagulante prin injectii in burta dimineata si seara, Kaletra, Plaquenil, ulterior Cefort prin perfuzie si dexametazona. Eu am inceput sa primesc augmentin la 12h, eubiotic de 2 ori pe zi, paracetamol de 2 ori pe zi, decasept de 3 ori pe zi. Eva pe langa cele deja mentionate a inceput sa primeasca si antibiotic Eritromicina si eubiotic. Tratamentul se dadea la ore fixe. Nu se tine cont ca doarme copilul sau ca e miezul noptii, nici daca accepta pe cale orala, cu apa sau ceai sau in lapte. E treaba ta cum te descurci. Nu condamn, spun doar ca nu e usor. Pe holuri e galagie, luminile sunt mereu aprinse iar usile au geam pentru a fi verificat din cand in cand. La geamuri nu ai perdele, draperii sau jaluzele, in salon nu esti singur si nu poti obliga pe nimeni sa faca liniste pentru ca al tau copil vrea sa doarma. Toate astea se acumuleaza si ajungi sa te bucuri cand adoarme si sa fii frustrat cand dupa 15 min trebuie sa iti trezesti copilul sa ii dai antibioticul pe care il vomita indiferent cum incerci sa i-l administrezi. Realitatea este ca e foarte greu, greu ce te epuizeaza iar cine crede ca e usor, e naiv! Mancarea e sub orice critica, dar e o lectie buna de viata. Dimineata la 9:30 am primit un cub de unt si unul de gem, Eva la fel. La pranz, la ora 14:00 primesti o supa, un fel de zeama lunga cu taietei sau fasole verde si un felul doi care nu arata niciodata grozav: mazare cu carne de porc fiart, piure fara sare si pui fiert. Eva la pranz a primit intr-o zi fasole cu carnati. Copil de 1 an si 10 luni... fasole cu carnati!?! Nu ma asteptam la risotto dar parca nici chiar asa. I-am dat un iaurt sau am preferat sa ii fac un biberon. Cina vine la 18:30 si am primit de la mamaliga cu smantana si branza pana la o cutie de pate. Cutie care trebuia sa imi tina de foame pana a doua zi la 9:30 dimineata. Mi-am facut o supa la plic cu apa fierbinte de la chiuveta din camera. Evei i s-a schimbat in fiecare zi branula, din cauza febrei i se spargeau venele. A treia zi, au intepat-o de 15 ori in 3 etape, incepuse sa se deshidrateze deja si avea nevoie de perfuzie urgent. Nu au reusit, Eva are vanatai peste tot la maini si picioare si ramasese ca varianta branula in frunte. La ultimele incercari de a pune branula la picioare, am simtit ca voi ceda curand, nu mai puteam indura plansul ei si rugamintile si atata sange si atata vata cu spirt si ace peste tot in pat. I-am spus colegei de camera ca simt cum ma prabusesc emotional. Asistenta a vorbit cu doctorul de garda si au decis sa o lase asa in acea noapte si sa incerce a doua zi. Intre timp, a inceput sa aiba scaune moi din cauze deshidratarii si a intrat pe tratament cu saruri de rehidratare, smecta si hidrasec. Urmatoarea zi au incercat iar, deja nu mai vedeau venele din cauza vanatailor si am mers intr-un laborator unde au intepat-o intr-un deget pentru un minim de analize. Am scapat. In aceeasi zi, am inceput sa am greturi destul de puternice si o durere mare de cap. Mi-au pus 2 perfuzii si am continuat tratamentul. Costin tusea din ce in ce mai rau, avea dureri de abdomen de la atata tuse, inca facea febra si frisoane noaptea. Toti eram rau si speram doar sa nu fie mai rau de atat. Cand esti jos, te intrebi oare cat de jos te poti duce si speri sa nu ajungi acolo! M-am gandit ca Dumnezeu nu ne da lupte mai grele decat putem noi duce si m-am rugat seara pentru Eva si pentru noi. Am facut toti raze la plamani. In timp ce mergeam cu Eva in brate, era adormita si s-a trezit si mi-a zis cu o voce moale “acasa”. A fost a doua oara cand am simtit ca mi se prabuseste lumea. Ingerul meu isi dorea sa mergem acasa iar eu nu puteam sa fac nimic in sensul asta. Am continuat sa merg si am strans-o in brate si i-am zis ca mai e putin pana ajungem acasa. Mi-am inghitit lacrimile si am mers mai departe.
Dupa 7 zile, ne-am externat pe proprie raspundere. Eva nu mai avea deloc simptome doar scaune moi dar fara sa aiba vreo bacterie, i-au luat proba si din scaun. Eu inca tuseam dar nu foarte rau si am decis sa continui tratamentul acasa. Eram inafara oricarui pericol si am decis sa stam in carantina acasa si sa lasam patul unui alt copil infectat. Peste tot in tara, locurile din spitale sunt la limita. In ziua externarii mi-am facut bagajul inca de dimineata de la 10, ambulanta a venit la ora 22:00 cand copilul adormise. Singura ambulanta disponibila plecase cu un copil cu o operatie pe cord, cu diabet si covid la Sibiu. Am asteptat sa se intoarca. Ne-a adus acasa, domnul de pe ambulanta a fost amabil si ne-a ajutat cu bagajele pana la lift.
Am ajuns acasa... dar tati nu era si casa era goala si infectata cu nenorocitul asta de virus. Ne-am facut o baie buna si am dormit neintoarse cu gandul la tati, la sotul meu care era inca in spital. Incerc sa fiu optimista, sa raman puternica si sa zambesc desi sufletul meu e rupt in bucati pentru ca toti am trecut prin aceasta experienta traumatizanta desi am fost cei mai precauti dintre toti cunoscutii nostri.
Covid nu te intreaba daca crezi sau nu in el, covid nu te intreaba cati ani ai, nici daca ai chef sau timp sau putere? Covid vine, te izbeste puternic de un perete, te pune la colt si iti arata cat de slab esti. Nu te indoi de el, s-ar putea sa iti para rau!
Va doresc multa sanatate, putere si intelepciune de a vedea dincole de aparente!
