Antena 3 CNN Coronavirus Purtați masca și mergeți la vaccinare! "Aceasta este camera de gardă de la spitalul Grigore Alexandrescu din București"

Purtați masca și mergeți la vaccinare! "Aceasta este camera de gardă de la spitalul Grigore Alexandrescu din București"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 20:57 28 Mar 2022 Modificat la 20:57 28 Mar 2022
camera de garda
Sursa foto: RO Vaccinare/ Facebook

"Am scăpat de restricții. Aceasta este camera de gardă de la spitalul Grigore Alexandrescu din București. Din 100 de copii, 101 au aceleași probleme (tuse, febră, frisoane).

Oare ce sa fie? 

P.S. se așteaptă, în medie, 8 -10 ore pentru un consult de urgență la pediatrie!" Luca 

Postare publicată ieri seară, 27 martie 2022, în grupul PROVaccinare (https://www.facebook.com/groups/rovaccinare). 

"Da, numărul copiilor internați în spital din cauza COVID-19 a crescut.

Vă rugăm: respectați măsurile de protecție, purtați masca și mergeți la vaccinare!", este mesajul transmis de pagina oficială a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Bilanț COVID-19 din 28 martie 2022, în România. Aproape 2.000 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.951 de cazuri.

Bilanț COVID-19 din 28 martie 2022, în România. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.951 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 12 mai multe față de ziua anterioară, transmit reprezentanții Ministerului Sănătății. Au fost raportate 10 decese, din care două sunt anterioare intervalului.

227 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Rafila: Infecţia cu noul coronavirus - trend uşor crescător

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că nu este nimic neobişnuit în creşterea numărului de viroze respiratorii în această perioadă, menţionând că există un trend uşor crescător în privinţa COVID-19, dar nu este îngrijorător şi nu a fost discutată în Guvern în niciun fel reintroducerea restricţiilor.

×
x close