Vorbim despre elevii școlilor gimnaziale „Constanstin Săvoiu“ şi „Alexandru Ştefulescu“ care au avut banchetul de absolvire a clasei a VIII-a. În urma testelor efectuate, s-a descoperit că alți doi elevi au luat virusul.
Printre elevii care au intrat în izolare se numără și fiica lui Ciprian Florescu, fost prefect şi candidat PSD la Primăria Târgu Jiu. De asemenea, și contacții copiilor sunt nevoiți să stea în izolare, a impus DSP Gorj, printre care și Ciprian Florescu.
Peste 1.100 de cazuri de Coivid-19 în judeţul Gorj
În județul Gorj, până în momentul de față au fost înregistrate 1.105 cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, din care 817 de persoane sunt vindecate și externate, iar 42 persoane au decedat. De sâmbătă până duminică au fost raportate 58 de noi cazuri pozitive.
Până astăzi, 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 30.119 pacienți au fost declarați vindecați și 6.371 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.145 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 2700 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.