Antena 3 CNN Coronavirus Ce s-a întâmplat în Spania după prima săptămână de școală

Ce s-a întâmplat în Spania după prima săptămână de școală

Dan Gabor
1 minut de citit Publicat la 23:09 11 Sep 2020 Modificat la 23:09 11 Sep 2020
o_1ehvci6qv16j31p2d1g511h5b1rtib.jpg
Sursa foto: Hepta

Copiii din Spania au reluat cursurile în mijlocul unei adevărate explozii de cazuri noi de COVID-19. Ca să evite îmbolnăvirile, în şcoli au fost create grupuri mai mici şi toate instituţiile au fost dotate cu material de igienizare, termometre şi cu personal suplimentar.

Deşi normele sanitare au fost aplicate cu stricteţe până acum, cazurile au apărut în aceste zile la cel puţin 53 de şcoli. Din fericire, autorităţile au închis în mod preventiv două licee şi două grădiniţe, înainte de inaugurarea anului şcolar.

Cu toate emoţiile şi temerile din prima săptămână de şcoală, copiii, părinţii, dar şi profesorii au învăţat o lecţie nouă despre viaţa în pandemie. Dori este profesoară de gimnaziu la o şcoală din Madrid şi poveşteşte că îşi primeşte elevii cu termometrul în mână, după care îi urmăreşte să se dezinfecteze pe mâini şi pe încălţăminte, de câte ori este nevoie.

„Înainte să intre în clase, copiii îşi igienizează încăltămintea cu ajutorul unui covoraş care conţine clor şi alte substanţe care curăţă. Trec apoi pe la un dozator de gel dezinfectant şi îşi curăţă bine mâinile şi apoi intră în clasă”, spune Dori Herranz, profesoară.

Chiar dacă Spania a înregistrat aproape 5.000 de noi îmbolnăviri cu COVID-19, Guillermo este dispus să-şi ducă fetiţa la şcoală din nou. Părinţii de la această şcoală au primit un set de recomandări şi ei se ocupă să controleze simptomele înainte de a pleca la şcoală.

„Noi ne ocupăm să controlăm temperatura acasă înainte să ieşim şi la întoarcere şi spunem cu cine am fost în contact. În principiu nu ne temem, cât timp nu ajungem în situaţii mai rele, precum cea din timpul stării de urgenţă. Nu trebuie să ne preocupăm mai mult decât este necesar”, a spus Guillermo, părintele unui copil din Spania.

×
Etichete: Spania COVID-19
x close