Antena 3 CNN Coronavirus A fost detectat primul caz de COVID-19 la câini din Marea Britanie

A fost detectat primul caz de COVID-19 la câini din Marea Britanie

Alexandra Ionescu
2 minute de citit Publicat la 17:17 11 Noi 2021 Modificat la 17:17 11 Noi 2021
caine
Sursa foto: Pexels/Dominika Roseclay

Ei cred că animalul de companie, care se recuperează acasă, a luat virusul de la stăpânul său.

Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie (UKHSA) spune că astfel de cazuri sunt extrem de rare și nu există dovezi solide care să sugereze că câinii, pisicile sau alte animale de companie transmit virusul la oameni.

Proprietarii și oamenii care lucrează cu animale ar trebui să se spele totuși pe mâini în mod regulat, pentru o bună igienă.

Blana animală poate acționa ca purtător pentru virusul COVID-19 pentru perioade scurte de timp, la fel ca și alte suprafețe, cum ar fi mânerele ușilor, spun experții.

Nu împărțiți mâncare, boluri sau ustensile cu animalul dvs. de companie.

Ofițerul șef veterinar al Marii Britanii, Christine Middlemiss, a declarat: „Câinele infectat era în curs de tratament pentru o altă afecțiune care nu are legătură cu coronavirusul, potrivit BBC.

„Este foarte rar ca  patrupezii să fie infectați, și de obicei vor prezenta doar semne clinice ușoare și se vor recupera în câteva zile.

„Nu există dovezi clare care să sugereze că animalele de companie transmit direct virusul oamenilor. Vom continua să monitorizăm îndeaproape această situație și ne vom actualiza îndrumările pentru proprietarii de animale de companie dacă situația se schimbă.”

COVID-19 și animalele

Unele coronavirusuri care infectează animalele pot fi transmise la oameni, dar acest lucru este, de asemenea, foarte rar.

S-a sugerat că virusul COVID-19 își are originea, probabil, de la lilieci.

Au existat rapoarte despre alte animale infectate cu Sars-CoV-2.

Danemarca a ucis milioane de nurci în noiembrie 2020, pe fondul îngrijorărilor cu privire la o formă mutantă de coronavirus detectată la această specie.

Câteva cazuri de COVID-19 la pisici, câini și dihori de companie au fost înregistrate și în întreaga lume.

Și patru lei, precum și stăpânii acestora, au fost testați pozitiv la Grădina Zoologică din Barcelona.

Lista animalelor care au fost infectate include: pisici mari în captivitate, pisici domestice, câini, dihori, lilieci, nurci, primate, pangolini, porci, ratoni, rozătoare, căprioara cu coada alba.

Potrivit UKHSA, au fost documentate cazuri de oameni care au luat COVID-19 de la nurcă și de la dihori.

Câteva sfaturi pentru proprietarii animalelor de companie

  • Dacă sunteți îngrijorat că animalul dvs. de companie are probleme respiratorii sau digestive și temperatură, ar trebui să vă contactați veterinarul care va decide dacă are nevoie de un test COVID-19.
  • Dacă vă autoizolați din cauza COVID-19, nu vă sărutați sau îmbrățișați animalul de companie, și nu-l lăsați să doarmă în patul dvs.

COVID-19 se răspândește de la o persoană la alta prin picături mici, aerosoli și prin contact direct. Suprafețele și bunurile pot fi, de asemenea, contaminate atunci când persoanele cu infecție tușesc, strănută sau le ating.

×
x close