Antena 3 CNN Coronavirus Pacienții cronici cer urgent soluții de la autorități după transformarea Spitalului Colentina în spital de suport COVID-19

Pacienții cronici cer urgent soluții de la autorități după transformarea Spitalului Colentina în spital de suport COVID-19

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 16:45 21 Oct 2020 Modificat la 16:45 21 Oct 2020
o_1el5dpcga11au1nlm1cbrjuavtfb.jpg
Sursa foto: Hepta

Odată cu transformarea Spitalului Colentina, unul dintre princialele spitale pentru tratarea afecțiunilor cronice din România, în spital de suport COVID-19, sute de pacienți așteapta clarificări de la autorități. 

Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România, și Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, trimis o scrisoare deschisă către Prim-Ministru și Ministrului Sănătății, prin care cer răspunsuri la câteva întrebări esențiale pentru pacienții internați la Colentina.

Aceștia cer să se explice cum se vor realiza transferurile și ce se întâmplă cu acești pacienți dacă secțiile de specialitate din alte spitale nu au paturi disponibile. Dar și soluții pentru pacienții care nu pot fi transferați.

"Ce se întâmplă cu pacienții internați la spitalul Colentina, care suferă de boli cronice și care nu pot fi externați datorită stării de sănătate și nici nu pot fi transferați la alt spital?"

Scrisoarea a fost publicata pe site-ul Alianței Pacienților Cronici din România: 

"Toti cetățenii României au dreptul la ocrotirea sănătății

Văzând declarațiile publice ale reprezentanților Guvernului dar și Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență 4659677 din 18.10.2020 respectiv art 2, în care se precizează că 'Pacienții cu alte afecțiuni decât COVID-19, internați actualmente în Spitalul Clinic Colentina, vor fi transferați către unități medicale de pe raza Municipiului București și județele limitrofe, funcție de patologie și disponibilitățile de spitalizare din secțiile de specialitate', rugăm Primul Ministru și Ministrul Sănătății să clarifice și să răspundă la următoarele întrebări:

1. Dorim să știm cum se va realiza acest transfer, cine este responsabil de transferul pacienților și ce se întâmplă cu acești pacienți dacă secțiile de specialitate din alte spitale nu au disponibilități de spitalizare?

2. Ce se întâmplă cu pacienții internați la spitalul Colentina, care suferă de boli cronice și care nu pot fi externați datorită stării de sănătate și nici nu pot fi transferați la alt spital?

3. Cum se va transfera medicația din programele naționale de sănătate de la spitalul Colentina la alte unități medicale, având în vedere că medicamentele au fost cumpărate prin licitație de către spitalul Colentina în baza contractului semnat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate?

4. Cum se va transfera medicația primită prin donații de către spitalul Colentina, având în vedere că Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a autorizat doar farmacia spitalului Colentina pentru aceste donații?

5. Ce se întâmplă cu intervențiile medicale care se realizează doar la spitalul Colentina?

Având în vedere că spitalul Colentina este un spital de tip pavilionar și se pot organiza cu ușurință circuite separate pentru pacienții COVID, ar fi foarte bine dacă câteva dintre pavilioanele spitalul ar putea să trateze în continuare pacienții cronici Astfel, ar putea să se asigure în continuare monitorizarea și tratamentul acestor pacienți fără a fi nevoie să fie transferați către alte spitale și s-ar respecta art. 34 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății:

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

Reamintim Guvernului și Departamentului Pentru Situații de Urgență, că lângă București au fost construite spitale modulare care în acest moment funcționează la capacitate redusă și rugăm aceste instituții să se ocupe de dotarea acestor spitale cu aparatele necesare pentru ATI, să transfere personal medical din toate spitalele din București către aceste spitale modulare și să organizeze urgent cursuri de perfecționare pentru personalul medical care tratează cazurile de COVID, inclusiv cursuri privind modul în care se echipează, se dezechipează și se folosesc materialele de protecție. Pregătirea cadrelor medicale este responsabilitatea exclusivă a Ministerului Sănătății.

Înțelegem situația specială prin care trecem și acceptăm că situațiile excepționale cer măsuri excepționale, dar și pacienții cronici au dreptul la servicii medicale, nu putem să le luăm acest drept și să ignorăm nevoile lor, de aceea vă rugăm ca orice măsuri luați acum și pe viitor să țineți cont de nevoile medicale ale tuturor cetățenilor României și să organizați consultări cu asociațiile de pacienți representative.

Cezar Irimia
Președinte, Alianța Pacienților Cronici din România

Radu Gănescu
Președinte, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România".

Scrisoarea a fost trimisă în contextul în care la începutul săptamânii autoritățile au decis să transforme din nou Spitalul Colentina în spital de suport COVID-19, la nici două luni de când acesta fusese redeschis și pentru ceilalți pacienți.

Ordinul a fost semnat pe 18 octombrie de secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și prevedea că: "Pacienții cu alte afecțiuni decât COVID-19, internați actualmente în Spitalul Clinic Colentina din București, vor fi transferați către unitățile medicale de pe raza Municipiului București și județele limitrofe, funcție de patologie și disponibilitățile de spitalizare din secțiile de specialitate".

×
x close