Antena 3 CNN Coronavirus 125 de cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul crește la 20.604

125 de cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul crește la 20.604

1 minut de citit Publicat la 12:55 08 Iun 2020 Modificat la 12:55 08 Iun 2020
125 de cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul crește la 20.604
Sursa foto: hepta

"Totodată, până acum, 1334 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 125 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 146 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.113 de  persoane. Alte 94.405 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 506.115 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 289 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 585 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 343 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 168.100 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 7 iunie a.c.,  73 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia", se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.

×
Etichete: bilant coronavirus
x close