Antena 3 CNN Coronavirus Bilanţ COVID-19 din 6 iulie 2021. Numărul noilor cazuri a crescut în ultimele 24 de ore

Bilanţ COVID-19 din 6 iulie 2021. Numărul noilor cazuri a crescut în ultimele 24 de ore

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 12:55 06 Iul 2021 Modificat la 12:59 06 Iul 2021
o_1f9th71jjvoi1in7tn07341kkrb.jpg
Sursa foto: Getty Images

"În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 51 de cazuri de COVID-19 în România, iar patru persoane au murit.

Până astăzi, 6 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.030 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 51 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 11 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Bilanţ COVID-19 din 6 iulie 2021. Patru decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 34.021 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 05.07.2021 (10:00) – 06.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 48 decese (27 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Mureș, Neamț și Prahova.

44 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 2 dintre acestea s-au produs în luna octombrie 2020, 19 în noiembrie 2020, 12 în decembrie 2020, 5 în ianuarie 2021, 1 în februarie 2021, 1 în martie 2021 și 4 în aprilie 2021, în județul Cluj, Mureș și Neamț.

Dintre cele 48 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Bilanţ COVID-19 din 6 iulie 2021. 392 de pacienţi internaţi în spitale

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 392. Dintre acestea, 61 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.415.178 de teste RT-PCR și 1.522.484 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.261 de teste RT-PCR (6.975 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.286 la cerere) și 14.546 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.853 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 705 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 19.677 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 37 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 215 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 670 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 5 iulie, 349 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 103.800 de lei", se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.

×
Etichete: COVID-19 coronavirus
x close