Antena 3 CNN Coronavirus Bilanț COVID-19 din 2 iulie 2021, în România. 37 de cazuri noi și un mort, în ultimele 24 de ore

Bilanț COVID-19 din 2 iulie 2021, în România. 37 de cazuri noi și un mort, în ultimele 24 de ore

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:01 02 Iul 2021 Modificat la 14:22 02 Iul 2021
o_1f9jakckr17a3th41d9n1slfn36b.jpg
Sursa foto: Getty Images

Până astăzi, 2 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.860 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 37 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 9 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până azi, 33.898 de persoane diagnosticate COVID au murit

Până astăzi, 33.898 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.07.2021 (10:00) – 02.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 37 de decese (26 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Brașov, Constanța, Gorj, Iași, Maramureș, Olt și Municipiul București.

36 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 7 dintre acestea s-au în luna octombrie 2020, 11 în noiembrie 2020, 1 în decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021, 3 în februarie, 4 în martie 2021 și 8 în aprilie 2021, în județele Alba, Brașov, Constanța, Gorj, Iași, Maramureș, Olt.

Dintre cele 37 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

33 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

418 bolnavi de COVID în spitale, din care 67 sunt internate la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 418. Dintre acestea, 67 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.375.802 teste RT-PCR și 1.481.313 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.119 teste RT-PCR (6.959 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.160 la cerere) și 11.080 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.788 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 733 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.646 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 34 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 261 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 516 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 1 iulie, 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 103.500 de lei.

×
Etichete: coronavirus
x close