Antena 3 CNN Coronavirus Un bărbat din Galaţi infectat cu SARS-CoV-2 care a refuzat să se interneze a fost găsit mort în casă

Un bărbat din Galaţi infectat cu SARS-CoV-2 care a refuzat să se interneze a fost găsit mort în casă

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:24 27 Apr 2021 Modificat la 20:25 27 Apr 2021
Un bărbat din Galaţi infectat cu SARS-CoV-2 care a refuzat să se interneze a fost găsit mort în casă

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani locuia în orașul Galați, într-un apartament închiriat. Săptămâna trecută, el și soția sa s-au simțit rău și au aflat că s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Femeia a acceptat să se interneze în spital, dar el a refuzat, a dezvăluit medicul Mihai Polinschi, reprezentantul Serviciului de Ambulanță din Galați.

„Bărbatul de 49 de ani avea cetățenie moldovenească. Împreună cu soția lui stătea la Galați, în chirie. Pe 18 aprilie, el și soția au fost testați. La testul rapid ea a avut rezultat pozitiv, el negativ.

Totuși, el avea simptome, de aceea i s-a făcut test PCR. Rezultatul a venit a doua zi, era pozitiv. Ea a mers la spital unde a fost internată, el a refuzat internarea, a stat acasă”, a explicat Mihai Polinschi.

Ulterior, bărbatul nu a mai fost văzut, iar vecinii au sunat la 112. Cadavrul a fost descoperit în dormitorul apartamentului închiriat.

„Administratorul a mers la el la ușă duminică, se vedea că se simte rău. Luni l-a căutat din nou și pentru că nu a răspuns a sunat la 112. Ușa a fost spartă, bărbatul a fost găsit decedat în casă.

Cauza morții va fi stabilită în urma autopsiei, el era pozitiv. Noi le recomandăm oamenilor să meargă la spital.

Chiar dacă nu sunt internați, îi vede un medic. Nimeni nu trebuie să întârzie, unii nu au simptome și situația poate fi gravă”, a precizat medicul gălățean.

×
x close