„Din datele obţinute până la acest moment a rezultat că produsele respective provin din import, iar bărbatul, în numele unei societăţi, ar fi prezentat Autorităţii Vamale o declaraţie de conformitate în cuprinsul căreia este trecut un alt produs farmaceutic, existând o suspiciune cu privire la faptul că pentru produsele importate a fost folosită o declaraţie de conformitate nereală, care nu acoperă produsul importat”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
În baza informaţiilor furnizate de Agenţia Naţională a Medicamentului, a rezultat că la acea dată produsul respectiv nu putea fi introdus pe piaţă în mod legal, scrie adevarul.ro.