Antena 3 CNN Coronavirus Avertisment lansat de OMS: "COVID nu poate fi tratat ca o boală endemică precum gripa"

Avertisment lansat de OMS: "COVID nu poate fi tratat ca o boală endemică precum gripa"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 14:05 11 Ian 2022 Modificat la 14:05 11 Ian 2022
avertisment oms covid boala endemica
Avertisment lansat de OMS: "COVID nu poate fi tratat ca o boală endemică precum gripa" Sursa foto: Hepta | Glories Francois/ABACA

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat marți că răspândirea variantei Omicron nu s-a stabilizat încă, conform Reuters.

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat luni că ar putea fi momentul să se schimbe modul în care este urmărită evoluția COVID-19.

Ar putea fi folosită o metodă similară ca cea prin care urmărește gripa, deoarece letalitatea COVID a scăzut, a spus Pedro Sanchez.

Acest lucru ar implica tratarea virusului ca pe o boală endemică, mai degrabă decât ca pe o pandemie, notează Mediafax.

„Avem încă o cantitate uriașă de incertitudini și un virus care evoluează destul de rapid, ducând la noi provocări. Nu suntem în punctul în care să putem spune că este o boală endemică", a declarat Catherine Smallwood, managerul OMS Europa pentru COVID.

OMS: "Peste jumătate din populația Europei, infectată cu Omicron în următoarele șase săptămâni"

Tot astăzi, Hans Kluge, director regional al OMS pentru Europa, a declarat că mai mult de jumătate din populația europeană se va infecta cu varianta de coronavirus Omicron în următoarele șase până la opt săptămâni.

Țările din Europa au înregistrat peste 7 milioane de cazuri noi de COVID în prima săptămână a anului 2022.

Asta înseamnă mai mult decât dublarea numărului de cazuri într-o perioadă de două săptămâni, a precizat Kluge.

"În acest ritm, peste 50% din populația din regiune va fi infectată cu Omicron în următoarele 6-8 săptămâni", a concluzionat oficialul OMS.

×
Etichete: COVID-19 coronavirus
x close