Antena 3 CNN Coronavirus Mecanismele de realizare ale vaccinului anti-COVID-19. Explicațiile dr. Attila Laszlo: ”Nu am nici cea mai mică reținere față de niciunul”

Mecanismele de realizare ale vaccinului anti-COVID-19. Explicațiile dr. Attila Laszlo: ”Nu am nici cea mai mică reținere față de niciunul”

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 13:00 19 Ian 2021 Modificat la 13:00 19 Ian 2021
o_1esd0qta81m1v21t1t4s1382ijeb.jpg

Pornind de la cazul decesului a șase persoane, în Norvegia, în urma administrării vaccinului anti-COVID, Mihai Gădea l-a provocat pe senatorul Attila Laszlo la un dialog pe tema serului în care întreaga omenire își pune speranțele de stopare a pandemiei.

La ora actuală sunt aproximativ 600 de vaccinuri în diferite teste clinice la nivel mondial. Vaccinurile sunt grupate în patru mecanisme de acțiune principale. 

Primele sunt vaccinurile cu așa-ziși viruși atenuați, coronavirus supus unor mecanisme chimice sau fizice. Sunt trei tipuri de vaccinuri utilizate în China, care au ajuns pe piață, s-au vaccinat milioane de persoane, iar producătorii de acolo nu au solicitat autorizarea acelor vaccinuri nici în Europa, nici în Statele Unite. 

O a doua grupă sunt așa-zisele vaccinuri subunitare, fragmente din peretele virusului corona, fragmentat sau sintetizat de către bacterii. În cazul acestei grupe de vaccin se introduc doar antigenele în organism, iar corpul uman formează anticorpii și imunitatea necesară. Un astfel de vaccin este cel anti-hepatită B sau împotriva HPV, pe care le folosim în mod curent.  

Al treilea grup este cel care utilizează un virus care este nereplicativ în organismul uman. De obicei se folosește un adenovirus ca și cărăuș pentru a duce acest material genetic în celula umană care să sintetizeze fragmente din peretele virusului împotriva căruia vrem să luptăm. 
Al patrulea mecanism presupune ca pe post de cărăuș să fie o nanoparticulă lipidică, utilizată ca să ducă materialul genetic în celula umană.  

Cu privire la încrederea în aceste tipuri de vaccinuri anti-COVID, Attila Laszlo a declarat că în acest moment nu are nici cea mai mică reținere față de niciunul.

"Eu m-aș bucura să avem cât mai multe vaccinuri, ca oricare medic să poată lua decizia cea mai corectă în favoarea pacientului propriu pe care îl cunoaște", a precizat președintele Comisiei de Sănătate Publică din Senatul României. 

Medic român din Norvegia, despre decesele suspecte în cazul pacienților morți după vaccinare

''Ceea ce ştim deocamdată este că în urma raportului oficial de la Agenţia Naţională a Medicamentului care a primit sarcina de a evalua aceste decese care au apărut la scurt timp după vaccinare, dintre care 13 au fost evaluate.

Norvegienii sunt o populaţie cu o stare de sănătate în general foarte bună, iar cei care ajung în căminele de bătrâni sunt de regulă cei foarte bătrâni. În căminele de bătrâni din Norvegia mor săptămânal în jur de 300-400 de astfel de bătrâni. Acum, ceea ce s-a întâmplat este că, Norvegia neavând un număr mare de infectări, situaţia a fost relativ sub control pe perioada întregii pandemii. Strategia Guvernului a fost de a vaccina pe cei mai vulnerabili dintre pacienţi şi atunci au început cu căminele de bătrâni. Pe 14 ianuarie au fost raportate aceste cazuri, 23 de bătrâni care au murit la scurt timp după vaccinare.

 ''Cel mai probabil, aceşti bătrâni au murit de cauză naturală la scurt timp după vaccinare''

Concluziile sunt că au murit la scurt timp după vaccinare, dar nu a apărut niciun fel de semnal de toxicitate neaşteptat de complicaţii nemavăzute la vaccin, ci pur şi simplu au murit. Acum, dacă acel vaccin  le-a indus reacţii adverse tip febră sau ceva de genul care a decompensat fizic. Practic, nu e o asociere, nu e o cauză în vaccin. Îmi e foarte greu să spun. Ce e important este să ne amintim că foarte mulţi bătrâni din grupa respectivă mor, deci se aşteaptă să moară în jur de 300-400 în fiecare săptămână, de cauze naturale şi cel mai probabil, aceşti bătrâni au murit de cauză naturală la scurt timp după vaccinare'', a spus dr. Alina Carmen Porojnicu, medic oncolog în Norvegia.

Autorităţille din Norvegia au anunţat luni că nu își schimbă politica privind utilizarea vaccinului COVID-19 Pfizer și BioNTech în urma rapoartelor privind decesele apărute după administrarea vaccinului la persoanele vulnerabile, potrivit agenției de presă Reuteurs.

Norvegia vaccinează bătrânii din azile, inclusiv pe cei cu boli grave

Începând cu 14 ianuarie, 23 de rapoarte de decese suspectate asociate cu vaccinurile COVID-19 au fost depuse la registrul sanitar norvegian. 

Dintre aceste 23 de rapoarte, 13 au fost examinate de autoritățile sanitare norvegiene. Acestea vizau indivizi care erau descriși ca fiind bătrâni, fragili și cu boli grave. 

În Norvegia, în medie, 400 de persoane mor în fiecare săptămână în case de îngrijire medicală și în instituții de îngrijire pe termen lung.

×
x close