Raed Arafat, a declarat că transportul și livrarea tratamentului reprezintă o provocare pentru cei implicați și că prioritate la vaccin vor avea personalul medical aflat în linia întâi și persoanele vulnerabile. În cazul acestora, prețul vaccinului va fi suportat de stat.
Primele persoane vaccinate anti-COVID
„Va fi o provocare logistică, de transport, de administrare, de organizarea locurilor, de distribuire. Pentru acest lucru va exista o colaborare între Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării. Depinde cum vor veni dozele. Eu mă îndoiesc că vor veni toate dozele, ele vor veni treptat. Trebuie stabilite exact prioritățile, avem personalul medical, medicii, asistentele, ambulanțierii, și bineînțeles persoanele vulnerabile, cu comorbidități.... Este o problemă de siguranță la nivel național. Și va fi suportat de stat”, a explicat Raed Arafat la Antena 3.
În ceea ce privește evoluția epidemiei, Raed Arafat a spus că este posibil ca peste zece zile România să aibă între 5.000 şi 7.000 de noi cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19 deoarece răspândirea comunitară a virusului este foarte extinsă.
„Dacă nu se va rezolva problema răspândirii şi va continua în acelaşi trend, este posibil să ajungem acolo. Dacă măsurile care se iau au un impact, atunci este posibil să vedem o încetinire”, a precizat Raed Arafat.