Antena 3 CNN Coronavirus Arafat, în ziua cu record de cazuri grave COVID: ”În prezent avem 1.408 paturi de ATI”

Arafat, în ziua cu record de cazuri grave COVID: ”În prezent avem 1.408 paturi de ATI”

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 14:32 20 Mar 2021 Modificat la 14:32 20 Mar 2021
Arafat, în ziua cu record de cazuri grave COVID: ”În prezent avem 1.408 paturi de ATI”

În ședința de sâmbătă, condusă de premierul Florin Cîțu, la care au participat și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, vicepremierul Dan Barna, precum și experți în sănătate, s-au discutat aspectele ce țin de domeniul medical în noua situație epidemiologică, a spus Raed Arafat, după ședința care a avut loc la Ministerul de Interne.

„S-a discutat ce măsuri s-au luat până acum, ce măsuri se propun. În această ședință nu s-au luat decizii. Doar s-au făcut analize. În 2 – 3 zile avem niște concluzii finale”, a spus Arafat.

Întrebat despre recordul înregistrat sâmbătă la Terapie Intensivă, Arafat a spus că se lucrează în continuare pentru suplimentarea capacității în ATI pentru bolnavii cu coronavirus.

„La Malaxa avem 5 paturi suplimentare, la Matei Balș am crescut capacitatea la 40 de paturi, la Pantelimon vrem să ajungem la 40 de paturi. Când am făcut ultima analiză erau 1.408 paturi (paturi ATI în țară - n.r.)”, a spus Raed Arafat.

Sâmbătă a fost înregistrat un record absolut în secțiile de Terapie Intensivă, fiind internați 1.324 de pacienți în stare gravă cu COVID-19, cel mai mare număr de la declararea pandemiei. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6.096 de cazuri noi, iar 112 au murit.

Premierul Florin Cîțu a solicitat ca numărul de paturi în ATI să crească la 1.600: „Am cerut foarte clar și urgent să crească numărul de paturi la 1.600, noua țintă pentru CNCCI. E nevoie să creștem urgent numărul de paturi în ATI la 1.600 cel puțin ca să ne asigurăm că nu vom avea probleme”, a spus premierul.

Raed Arafat, despre carantinarea Bucureștiului: Nu s-a pus în discuție

Carantinarea Bucureștiului nu a fost pusă în discuție, iar ședința care va avea loc duminică la Prefectura București va avea ca temă prelungirea măsurilor deja existente, a anunțat, sâmbătă, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

Arafat a fost întrebat, de jurnaliști, după o ședință la Ministerul de Interne, pe tema situației epidemiologice, dacă va fi carantinată Capitala, acesta spunând că subiectul nu a fost luat în discuție.

„Nu (nu va fi carantină în București – n.r.). Mâine (duminică - .r.) va fi o ședință la Prefectura București, dar este pe prelungirea măsurilor actuale, nu pe carantină (...). La acest moment nu s-a pus în discuție carantinarea Bucureștiului. Ilfovul a venit cu carantinarea mai multor localități și am semnat toate propunerile făcute pe baza datelor pe care le au, iar mâine Bucureștiul urmează să aibă ședință pentru prelungirea măsurilor care sunt implementate de 14 zile și care vor fi prelungite”, a spus Arafat.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, în București este, sâmbătă, de 4,85 la mie.

În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost 1.433 de cazuri noi de COVID-19.

×
Etichete: Raed Arafat
x close