Gestul a fost și o replică la protestele care au loc în ţară faţă, de măsurile luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.
Aceştia au ajuns la spital după ora 19,00 şi i-au luat prin surprindere pe medici, care au privit de la ferestre cum florile sunt aşezate în faţa unităţii medicale, pe spaţiul verde.
După ce au lăsat florile, iniţiatorii acţiunii au aplaudat intens minute în şir.
”Nu suntem de acord cu toate injurile care se aud prin pieţe”, a declarat o femeie care a venit cu flori în curtea Spitalului Judeţean Arad.
"Am văzut că în ţară au fost manifestaţii, au mers la spitale şi au scandat împotriva medicilor. Cred că nu merită acest tratament după un an de luptă cu pandemia. Acest gest e puţin, dar poate înseamnă ceva pentru cadrele medicale", a spus o altă femeie care a adus flori.
Doar după ce au înțeles că florile le sunt dedicate și doar după ce au auzit aplauzele, cardele medicale de la Spitalul din Grădiște au reușit să își readucă probabil zâmbetul pe față și să aplaude a rândul lor gestul arădenilor.
După câteva minute, mai mulți angajați ai spitalului au coborât în curte pentru a le mulțumi de la distanță arădenilor care au schimbat ura cu flori.
În ultimele zile, în Arad au avut loc proteste la care au participat sute de persoane, iar în timpul marşurilor prin oraş, nemulţumiţii s-au oprit şi în faţa Spitalului Judeţean, unde au scandat împotriva restricţiilor impuse în contextul pandemiei.