Antena 3 CNN Coronavirus Amenzi de 48.000 de lei la o ceremonie religioasă în Urziceni

Amenzi de 48.000 de lei la o ceremonie religioasă în Urziceni

Silvia Țigănilă
1 minut de citit Publicat la 14:04 08 Noi 2020 Modificat la 14:04 08 Noi 2020
Amenzi de 48.000 de lei la o ceremonie religioasă în Urziceni
Sursa foto: Politia Romana/Facebook

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au pus în vedere familiei care organizase evenimentul faptul că acesta contravine prevederilor legale incidente Legii 55/2020, fiind aplicată organizatorului o sancțiune în valoare de 3.000 de lei.

Au fost de asemenea legitimate toate persoanele participante, și întrucât nu au fost respectate prevederile legislației pe timpul stării de alertă au fost identificate și sancționate contravențional un număr de 45 de participanți.

Valoarea totală a amenzilor este de 48.000 de lei

În urma verificărilor tuturor persoanelor în bazele de date s-a stabilit ca niciuna nu figurează ca fiind în carantină sau izolare.

Coronavirus în România, 8 noiembrie 2020. Mii de noi infectări și record de pacienți internați la ATI

Coronavirus în România, 8 noiembrie 2020. Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat bilanțul ultimelor 24 de ore al pandemiei de coronavirus în România, după ultimele zile în care numărul noilor infectări a fost de aproximativ 10.000.

Până astăzi, 8 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 303.751 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 204.679 de pacienți au fost declarați vindecați.

Coronavirus în România, 8 noiembrie 2020. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.752 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 927 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

×
x close