Antena 3 CNN Coronavirus Serviciul de Ambulanță, sufocat în pandemie - Zeci de posturi disponibile, niciun candidat

Serviciul de Ambulanță, sufocat în pandemie - Zeci de posturi disponibile, niciun candidat

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 11:45 22 Oct 2020 Modificat la 11:45 22 Oct 2020
o_1el7l62da7ct1nka1qcq499r2b.jpg

Zilnic sute de pacienţi sunt trasportaţi la spital şi cel mai grav este faptul că în plină pandemie serviciul funcţionează cu un deficit de personal de 67%, iar angajaţii sunt greu de găsit pentru că mulţi se tem că se vor infecta cu noul coronavirus.

Au fost scoase la concurs mai bine de 1.000 de posturi, dar mai puțin de jumătate au fost ocupate pentru că mulți se tem să mai intre în sistem pentru că se tem de infecția cu coronavirus. Zilnic la Serviciul de Ambulanță Ilfov sunt peste 2.000 de apeluri. Mai mult cu 50% față de perioada dinaintea pandemiei de COVID. 

Jumătate dintre solicitări de la bolnavi COVID

Ambulanțele transportă zilnic sute de pacienți către spitalele COVID sau suport COVID din București. În prezent, la ambulanța București sunt 1.050 de angajați. Chiar și așa, nicio solicitare nu este refuzată, dar au prioritate urgențele acolo unde viața pacienților este pusă în pericol. Situația nu stă mai bine nici în țară. Ar mai fi nevoie de 3.500 de angajați în serviciile de ambulanță. 

×
Etichete: ambulnață COVID-19
x close