"E un mesaj subversiv, are și o finalitate, pierderea controlului în zona de sănătate publică. Cred că avem de lucrat la construirea unor mesaje care să ajungă la oameni, care trebuie să înțeleagă că ei sunt parte din controlul acestei boli.
Este genul de mesaj care face propagandă unui tip de mesaj, să fii la coadă fără mască. În spatele acestui mesaj este și ruperea de generații. Creșterea evidentă a numărului de cazuri a fost pe 15 iunie. Toată discuția legată de transmisibilitate a căzut în ceea ce privește scăderile numărului de cazuri la temperaturi mari.
Sper să nu ajungem la o dublare, triplare a numărului de cazuri. Dacă ajungem acolo, se blochează secțiile de terapie intensivă.
Avem 2.600 de paturi, din care jumătate sunt cu echipamente de respirație asistată.
Când ajungi la un grad de ocupare de 70 la sută, devine o problemă și poate pune sistemul în pericol", spune Alexandru Rafila.