Antena 3 CNN Coronavirus Spitalele din Paris se pregătesc pentru vârful celui de-al treilea val al pandemiei

Spitalele din Paris se pregătesc pentru vârful celui de-al treilea val al pandemiei

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 17:03 09 Apr 2021 Modificat la 17:03 09 Apr 2021
o_1f2rb68qr1skcttqklj167n2h9b.jpg
Sursa foto: Twitter

Franţa se aşteaptă să atingă vârful celui de-al treilea val al epidemiei de COVID-19, în jurul datei de 20 aprilie, spun prognozele grupului AP-HP din Paris.

De asemenea, se estimează că în regiunea Parisului, vor fi la Terapie Intensivă în jur de 2000 de pacienţi infectaţi cu COVID-19, faţă de 1723 cât au fost joi.

"Măsurile restrictive luate în ultima perioadă ne dau posibilitatea să prevedem, pentru prima dată, turnura pe care o va lua epidemia, fără a avea însă o certitudine", a scris şeful AP-HP într-un email adresat angajaţilor.

"Ipoteza principală este că cel de-al treilea val al pandemiei va atinge vârful în jurul datei de 20 aprilie în regiunea Parisului, şi că vom avem puţin sub 2000 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă", a adăugat el.

La începutul lunii, imediat după ce Preşedintele Emmanuel Macron a decis închiderea pentru a treia oară a ţării, Ministrul Sănătăţii Olivier Veran, spunea că vârful la ATI va fi atins până la sfâritul lunii aprilie.

În Franţa, infectările cu COVID-19 s-au dublat din februarie la o medie între 35000 şi 40000 de cazuri. Numărul pacienţilor cu COVID-19 de la Terapie Intensivă a atins un record anual de 5705.

Totuşi, aceste numere au scăzut joi, pentru prima dată în 8 zile.

×
x close