Astfel, conform datelor analizate de INSP, femeile au fost mai predispuse la îmbolnăvirea de Covid-19 decât bărbații, însă s-a constatat o predominanță a deceselor în rândul bărbaților.
Primul caz de infecție confirmat a fost înregistrat în data de 26 februarie 2020, iar în următoarele două săptămâni s-a menținut caracterul sporadic al bolii, fiind confirmate câte 1-2 cazuri zilnic. Din 10 martie numărul zilnic de cazuri confirmate urmează un trend ascendent, cu o medie de 55 de cazuri/zi în săptămâna 16-22 martie, 200 cazuri/zi în săptămâna 23-29 martie, ajungând la o medie de 300 cazuri/zi în ultima săptămână analizată.
În totalul cazurilor raportate se observă o ușoară predominantă a genului feminin (56% din total cazuri, raport M/F este de 0.77).
Cazurile confirmate sunt concentrate la vârstele adulte, 78% din cazuri fiind înregistrate la persoane cu vârste cuprinse între 30-69 ani.
Vârsta medie a cazurilor decedate a fost de 66.6 ani. Vârsta medie a deceselor este semnificativ mai mare decât vârsta media a cazurilor. Toate cazurile soldate cu deces aveau boli cronice asociate.
Cea mai tânără persoană decedată a avut 27 ani și cea mai vârstnică 94 ani.
S-a evidențiat o predominanță a deceselor în rândul bărbaților. Astfel, din totalul celor decedați, 63.5% au fost bărbați.
Fatalitatea ridicată în cadrul persoanelor în vârstă de peste 70 de ani cu boli cronice asociate este comparabilă cu cea înregistrată în celelate țări afectate. Decesele din aceste grupe de vârstă au fost înregistrate la persoane spitalizate, sau aflate în centre de îngrijire sau dializă, ceea ce impune suplimentarea măsurilor de prevenire a infecției în aceste instituții.
Detectarea de cazuri în toate grupele de vârstă, asociate cu transmiterea locală, impun pentru următoarea perioadă menținerea și respectarea la nivel individual a măsurilor de distanțare socială pentru prevenirea răspândirii bolii.