Antena 3 CNN Coronavirus 40 de centre de vaccinare anti COVID-19 trebuie amenajate în Capitală până la finalul anului! În ianuarie sosesc primele doze de vaccin

40 de centre de vaccinare anti COVID-19 trebuie amenajate în Capitală până la finalul anului! În ianuarie sosesc primele doze de vaccin

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:40 14 Dec 2020 Modificat la 11:40 14 Dec 2020
o_1epg7au567trfi2107k1jaj1bc8b.jpg
Sursa foto: Hapta

Pentru moment doar au fost stabilite punctele în care se vor deschide cele 40 de centre de vaccinare, urmând să înceapă pregătirile pentru amenajarea acestora. Centrele ar trebui să fie gata până la finalul lunii decembrie. Acestea vor primi la vaccinare cadrele medicale din unitățile non-COVID. Cadrele medicale care lucrează în unității care îngrijesc bolnavi de COVID, se vor vaccina împotriva coronavirusului chiar în unitățile în care lucrează.

Potrivit strategiei de vaccinare, în primele șase luni ale anului viitor, ar urmă să se imunizeze 13 milioane de persoane. Reprezentanții campaniei de vaccinare spun că dacă se va atinge această cifra, cel mai probabil ne vom putea întoarce la o viață normală în vara anului viitor.

Medicii epidemiologi trag un semnal de alarmă și susțin că dacă nu se va vaccina 70-80% din populație, pandemia va persista încă doi sau trei ani. Asta în condițiile în care, în momentul de față, medicii de familie spun că doar 20-30% din populație este pregătită să se vaccineze. Populația generală ar urmă să se vaccieze cel mai devreme anul viitor în luna aprilie.

Medic infecționist: "Este obligatoriu să fim pregătiți cu centrele de vaccinare, cel puțin cele destinate personalului medical"

"La sfârșit de prima săptămâna sau începutul celei de-a două săptămâni din luna ianuarie vom avea prima tranșă de vaccinuri de la o companie care va primi aprobare. Cel mai probabil vom vorbi de compania BioNTech. Este obligatoriu să fim pregătiți cu centrele de vaccinare, cel puțin cele destinate personalului medical.

În momentul de față am identificat toate spitalele și unitățile sanitare în care se vor organiza aceste centre. 11 milioane de vaccinuri este cantitatea contractată de România în cadrul acelui contract încheiat cu Comisia Europeană. Dacă vom avea nevoie de mai multe doze, cu siguranță se pot solicita mai multe doze." a declarat pentru Antena3, Dr. Valeriu Gheorghiţă, medic primar Boli Infecţioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

×
x close