Achizitionarea unui apartament este un moment plin de entuziasm, insa aceasta stare poate, uneori, sa ne distraga atentia de la detalii esentiale. Acest articol iti poate folosi drept ghid pentru a te asigura ca faci o alegere informata si ca investitia ta este una sigura.
Asadar, parcurge fiecare punct inainte de a lua decizia finala si asigura-te ca nimic important nu este trecut cu vederea
Starea tehnica a constructiei si calitatea materialelor de feronerie
La prima vedere, finisajele pot parea impecabile. Totusi, este mai sigur sa analizezi detaliile care iti influenteaza confortul si siguranta pe termen lung, cum ar fi:
● Manere fereastra – acestea trebuie sa fie stabile si usor de manevrat, iar rotirea ar trebui sa fie lina, fara sa simti rezistenta sau blocaje. Daca manerele ferestrelor sunt de calitate inferioara, acestea se uzeaza si trebuie inlocuite frecvent;
De asemenea, asigura-te ca verifici daca ferestrele se etanseaza bine la inchidere si deschidere – un sistem defect permite curentilor de aer sau umezelii sa patrunda, factor care duce la reparatii costisitoare pe termen lung.
● Calitatea materialelor – examineaza peretii si tavanele pentru fisuri sau urme de infiltratii – ele indica probleme structurale sau de izolatie. Atunci cand pasesti pe podea, ar trebui sa nu scartaie si sa fie uniforma;
● Balamale usa – deschide si inchide toate usile din apartament, inclusiv cea de la intrare. Asigura-te ca balamalele sunt bine fixate si nu produc zgomote neobisnuite – daca observi joc sau aliniere gresita, inseamna ca nu au fost instalate corect sau sunt fabricate din materiale de slaba calitate;
Nu uita de manere pentru usi! Ele trebuie sa nu prezinte joc si sa aiba un mecanism de blocare care functioneaza corect – manerele subtiri sau fragile pot fi un alt semn ca nu s-a investit in calitatea materialelor.
Documentatia legala a apartamentului
Documentatia iti garanteaza ca tranzactia este in conformitate cu legea si te protejeaza de eventualele probleme juridice sau financiare. Deci, acorda o atentie deosebita acestui aspect, verificand cu grija, de preferinta alaturi de un specialist (avocat sau notar), urmatoarele documente si detalii legale:
● Titlul de proprietate – vanzatorul trebuie sa detina un titlu de proprietare valid – acest document certifica faptul ca persoana/compania care iti vinde apartamentul este proprietarul de drept;
● Extrasul de Carte Funciara – acesta este documentul care confirma statutul juridic al apartamentului. Poti verifica daca exista ipoteci, drepturi de uzufruct sau alte sarcini inscrise;
● Autorizatie de construire – daca apartamentul face parte dintr-un bloc nou, cere sa vezi autorizatia de construire emisa de autoritatile locale – ea iti confirma ca imobilul a fost construit legal;
● Contractul de vanzare-cumparare – citeste cu atentie contractul inainte de a-l semna si asigura-te ca include detalii importante precum pretul, termenii de plata, penalitatile pentru intarziere si obligatiile ambelor parti.
Accesibilitatea, transportul si facilitatile din zona
Daca apartamentul nu este amplasat intr-o zona centrala, contrar afirmatiilor vanzatorului, este necesar sa verifici personal cat de rapid poti ajunge in punctele de interes pentru tine si ce facilitati sunt disponibile in apropiere.
Sa exemplificam cateva aspecte concrete pe care sa le iei in considerare:
● Accesul la transport public – testeaza rutele pe care le urmezi periodic in diferite momente ale zilei si verifica daca exista statii de autobuz, tramvai sau metrou in apropiere;
● Traficul – daca folosesti mai des masina personala, condu pe traseele principale in orele de varf pentru a evalua cat de aglomerate sunt drumurile, dar si daca exista locuri de parcare;
● Facilitati – exploreaza zona pentru a vedea daca exista supermarketuri, farmacii, spitale sau cabinete medicale la o distanta accesibila. Daca cel mai apropiat supermarket este la 20 de minute de mers pe jos, ar putea fi un mare inconvenient.