Antena 3 CNN Conținut plătit Tânărul de 19 ani care demontează miturile seniorilor doar la Libertate în IT

Tânărul de 19 ani care demontează miturile seniorilor doar la Libertate în IT

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 16:49 19 Sep 2022 Modificat la 16:49 19 Sep 2022
tanarul de 19 ani care demonteaza miturile seniorilor doar la libertate in it
Tânărul de 19 ani care demontează miturile seniorilor doar la Libertate în IT

Chiar dacă înainte de a intra în proiect câștiga OK, lucra însă mai mult, iar stresul era, implicit, mult mai mare. Pe scurt, dădea la schimb mai mult timp, pentru mult mai puțini bani.

Ceea ce în copilărie era pasiune, mai târziu s-a transformat în freelancing

Încă de mic, Rareș Josanu a fost pasionat de IT, de robotică, de mecanică și partea tehnică a unui lucru. Când și-a dat seama că ceea ce meșterea el putea fi programat, a început să se intereseze mai mult de acest lucru. Încetul cu încetul, a ajuns să descopere numeroase tehnologii, limbaje de programare, învățând din fiecare. La liceu, în clasa a douăsprezecea, s-a angajat pentru prima oară, iar până atunci lucra pe proiect, având clienți din recomandări. Când și-a dat seama că, profesional, stagnează, a simțit nevoia unei schimbări.

După ce a ajuns în proiectul Libertate în IT, Rareș a reușit să depășească această „stagnare”, cauzată în principal de faptul că lucra pe aceleași tehnologii, limbaje. Simțea nevoia unei provocări și a unei conexiuni cu o piață globală, mult mai efervescentă în ceea ce privește provocările. Interesat în principal de web development și PHP, Rareș a ajuns, în cele din urmă, să semneze un contract cu o firmă care are cinci ani de experiență în domeniu. În momentul de față, este foarte mulțumit de viața sa profesională și, procentual, câștigă mult mai bine.

Avantajele de a fi făcut parte dintr-un program de mentorat

Programul de mentorat Libertate în IT l-a ajutat mult mai bine să-și descopere adevăratele interese, să se axeze mult mai bine un anumit limbaj și obiectiv. Ajuns freelancer, lucrează mult mai puțin, permițându-și să investească mai mult timp în dezvoltarea sa personală: „jognlează între social life, carieră, dezvoltare personală”. După cum și el a spus, abia acum simte că „lucrurile se leagă, are timp pentru carieră”, și vrea chiar să-și dezvolte orizontul în zona de business, e-commerce.

Avantajele de a fi făcut parte din program sunt reprezentate de faptul că, în cele din urmă, a ajuns freelancer. Iar asta i-a oferit numeroase posibilități: flexibilitatea pentru a lucra de oriunde, un buget stabil, plus că nu mai depinde de angajatori care „îți oferă o stabilitate fake”. A reușit să aibă „design-ul dorit al vieții”, axându-se în special pe un anumit lucru: dezvoltare personală. Indiferent de forma în care se arată toate aceste lucruri, programul de mentorat Libertate în IT l-a ajutat enorm să-și fundamenteze mindset-ul și să-și urmeze visurile.

Având la dispoziție o comunitate din care a putut învăța lucruri, descoperi experiențe, împărtăși situații, deci care să-l ajute să se dezvolte și să crească în domeniu, lucrând cu mentori care au reușit să-l introducă mult mai bine în această lume a IT-ului, arătându-i cum să-și scaleze mult mai ușor venitul, cum să-l stimuleze și să-l crească, Rareș a reușit să pună bazele unui freelancer tânăr, de succes, de care cu siguranță vom auzi numai de bine. Libertate în IT te poate ajuta să-ți atingi cu ușurință maximul tău potențial.

×
Etichete: advertorial
x close