Antena 3 CNN Conținut plătit Românii ajută copiii din comunitățile dezavantajate cumpărând haine second-hand

Românii ajută copiii din comunitățile dezavantajate cumpărând haine second-hand

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 13:43 24 Noi 2023 Modificat la 13:43 24 Noi 2023
romanii ajuta copiii din comunitatile dezavantajate cumparand haine second hand
Românii ajută copiii din comunitățile dezavantajate cumpărând haine second-hand

Milioane de români ajută la dezvoltarea comunităților dezavantajate din Africa și India prin simplul fapt că achiziționează haine second-hand. Sute de mii copii, ce provin din familii sărace, au primit până acum acces la educație prin suportul financiar provenit din țări europene, printre care și România.

Mai exact, veniturile provenite din vânzarea hainelor second-hand, colectate, sortate și redistribuite de organizația Humana People to People, inclusiv în magazinele sale din România, sunt direcționate către susținerea unei serii de programe de dezvoltare socială și de combatere a schimbărilor climatice la nivel global.

”Să cumperi și să porți haine second-hand reprezintă o abordare sustenabilă din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, prelungești durata de viață a hainelor și reduci impactul negativ asupra mediului înconjurător pe care îl are producția de haine noi. Din ce în ce mai mulți oameni sunt conștienți de acest lucru și decid să reducă supraconsumul de haine și să aibă o garderobă care include și haine vintage și second-hand.

Apoi, prin faptul că achiziționezi haine din magazinele Humana, ajuți concret milioane de oameni să aibă acces la educație și servicii de sănătate. După ce plătim salariile a peste 300 de angajați în România și toate taxele necesare, noi donăm toate veniturile pentru a susține astfel de programe.

De exemplu, unul din scopurile implicării noastre este de a corecta cea mai gravă criză de educație din ultimul secol, ce a fost generată de pandemia COVID-19. Din cauza faptului că școlile au fost închise, copiii din familii defavorizate, care nu au avut acces la cursuri online, au ratat aproape doi ani de învățământ. Vorbim de cel puțin o treime din școlarii lumii - 463 de milioane la nivel global.

Conform celui mai recent studiu UNESCO Global Education Monitoring Report, 6 milioane de copii au abandonat școala doar în 2021. Mulți dintre ei au acum suportul necesar pentru a merge la școală și a învăța pentru a avea un viitor. Ne dorim ca aceste programe sociale să se extindă și în alte zone de pe glob”, declară Rodica Bulăceanu, reprezentant al organizației Humana People to People România.

Lipsa de educație scade PIB-ul mondial

Perturbarea societăților și a economiilor cauzată de pandemie a accentuat criza globală existentă în educație. La nivel global, între februarie 2020 și februarie 2022, sistemele de învățământ offline au fost complet închise, în medie, timp de 141 de zile. În Asia de Sud și America Latină și Caraibe, închiderea a durat 273, respectiv 225 de zile, conform statisticilor World Bank.

În țările cu venituri mici și mijlocii, ponderea copiilor care trăiesc în sărăcie, cu acces limitat sau absent la învățământ - deja 57% înainte de pandemie - a crescut la aproximativ 70% în 2022. Analizele au dezvăluit deja pierderi semnificative, cu scoruri internaționale scăzând între 2016 și 2021 cu mai mult de un an de școlarizare. Aceste pierderi pot traduce printr-un declin de 0,68 puncte procentuale în creșterea globală a PIB-ului.

”Închiderea școlilor și învățarea la distanță ineficientă au determinat elevii să piardă șanse de învățare și, de asemenea, să uite ceea ce au învățat. Fetele, elevii cu dizabilități și cei mai mici copii s-au confruntat, de asemenea, cu obstacole semnificative în a participa la învățământul la distanță. În total, cel puțin o treime din școlarii lumii - 463 de milioane la nivel global - nu au putut accesa învățământul la distanță în timpul închiderilor școlare.

Prin activitatea noastră ne dorim să construim un viitor mai bun, unul sustenabil pentru generațiile viitoare. Oferim hainelor o nouă viață, reducem supraconsumul, care este foarte poluant pentru planetă, și îi ajutăm pe cei care au nevoie de suport pentru a trăi în condiții decente. Proiectele Humana sunt aliniate cu Agenda pentru Dezvoltare Durabilă până în 2030, un plan de acțiune global adoptat de Organizația Națiunilor Unite (ONU), care abordează o gamă largă de probleme legate de dezvoltarea durabilă, inclusiv sărăcia, inegalitatea, sănătatea, educația, protecția mediului, energia regenerabilă, schimbările climatice, pacea și justiția.

Prin programele noastre, Humana oferă acces la școli primare, instruire, formare pentru profesori și instruire profesională. Îmbunătățim condițiile de viață și accesul la sănătate pentru copii și familiile din comunitățile rurale. Sprijinim fermierii mici și familiile lor pentru a crește producția alimentară și a-și consolida rezistența la șocurile climatice. Toate profiturile Humana, din vânzarea hainelor second-hand, sunt folosite pentru a susține proiecte de dezvoltare sau pentru a dezvolta proiecte de strângere de fonduri. În ultimii zece ani, Humana România a contribuit cu peste 5 milioane de euro pentru susținerea proiectelor, în special în domeniul educației.

Humana People to People este o rețea internațională, prezentă în 46 de țări de pe 5 continente. În 2022, peste 16 milioane de oameni au beneficiat de proiectele comunitare susținute, în domeniul agriculturii durabile și al mediului, sănătății și educației”, încheie Rodica Bulăceanu, reprezentant al organizației Humana People to People România.

×
Etichete: advertorial
x close