Antena 3 CNN Conținut plătit România participă la târgul internațional imm cologne din Germania cu 15 firme producătoare de mobilă

România participă la târgul internațional imm cologne din Germania cu 15 firme producătoare de mobilă

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:10 19 Ian 2024 Modificat la 15:56 19 Ian 2024
romania participa la targul international imm cologne din germania cu 15 firme producatoare
România participă la târgul internațional imm cologne din Germania cu 15 firme producătoare de mobilă

Firmele românești expun pe o suprafață de 813 mp colecții de mobilier și accesorii de design interior în linie cu cele mai noi tendințe: VISA SA, SOLENZARA SALON SRL, MOBILA DALIN SRL, KA&MA TRADING SRL, LARIX MOBILA SRL, HANGAROUND SRL, DESIGN FOR LIFE SRL, CITY COMFORT SRL, PURE HOME COLLECTIONS SRL, ENTOURAGE FURNITURE SRL, DIS PROD SRL, ECOMATRIX SRL, LEMN PROD EX COM SRL, SAVINI DUE SRL, SZEL MOB SRL.

Participarea companiilor românești la târgul internațional este finanțată de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior și organizată în colaborare cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

Firmele românești se alătură companiilor internaționale de renume, cu noutăți în ceea ce privește designul sustenabil și tehnologiile inovatoare de fabricație. Pavilionul spațios al României de la imm cologne se remarcă prin stil și eleganță, fiecare expozant adăugând o notă personalizată și rafinată zonei dedicate firmei sale. Peste 130.000 de vizitatori din Germania și din străinătate sunt așteptați să ia parte la imm cologne la începutul anului 2024.

Și în acest an, sunt așteptați mii de vizitatori în standul României < Romanian furniture – Style, Comfort, Durability > pentru a descoperi produse de mobilier și accesorii care impresionează prin design și unicitate. Vor fi expuse biblioteci, canapele, fotolii, scaune, măsuțe și comode, dar și piese de mobilier modulare sau multifuncționale. Sunt prezentate seturi de mobilier pentru sufragerie, dormitor și baie confecționate în special din lemn masiv, dar și alte materiale combinate, precum metal și textil pentru a crea o varietate de stiluri - de la clasic la modern, oferind astfel soluții versatile pentru diferitele gusturi și nevoi ale clienților. Aceste combinații de materiale pun accent pe calitate, confort și durabilitate, oferind un echilibru între funcționalitate și estetică.

Prezența companiilor românești la imm cologne, târgul internațional de mobilier din Germania, joacă un rol important în promovarea industriei de mobilă românești pe piețele internaționale. Datorită caracterului său global, evenimentul oferă companiior din România oportunități excelente pentru promovarea colecțiilor expuse, pentru inițierea de parteneriate comerciale noi și întărirea relațiilor de afaceri deja existente. Interesul manifestat de majoritatea vizitatorilor pentru stabilirea de colaborări rapide este remarcabil, iar o mare parte dintre discuțiile începute la eveniment continuă în mod activ la sediile companiilor din România, chiar înainte de încheierea târgului.

Imm cologne este deja un eveniment de referință în Germania, dar și pe plan internațional, care accelerează conexiunea dintre consumator și distribuitor, promovând dezvoltarea reciprocă. Evenimentul este locul ideal pentru stabilirea și fructificarea strategiilor de business pe termen mediu și lung ale firmelor românești de mobilier. Designerii talentați de mobiler se remarcă prin adaptarea la cele mai noi tendințe globale, reușind să răspundă exigențelor diversificate ale pieței.

Evenimentul imm cologne oferă noi perspective pentru mobilierul românesc, care începe anul 2024 pe scena internațională a creatorilor și dezvoltatorilor din industrie.

×
Etichete: advertorial
x close