Antena 3 CNN Conținut plătit Marcel Ciolacu reafirmă angajamentul României pe noua agendă strategică a Europei. Discuții între premier și toți liderii la vârf ai UE

Marcel Ciolacu reafirmă angajamentul României pe noua agendă strategică a Europei. Discuții între premier și toți liderii la vârf ai UE

I.D.
1 minut de citit Publicat la 19:49 18 Noi 2024 Modificat la 19:49 18 Noi 2024
marcel ciolacu inquam
Marcel Ciolacu, în timpul unei conferinţe de presă. Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Întâlnirea dintre liderii europeni și președintele ales al Consiliului European, Antonio Costa, marchează începutul unui nou capitol pentru Uniunea Europeană. România, prin vocea delegației oficiale conduse de Premierul Marcel Ciolacu, a reiterat la 18 noiembrie sprijinul pentru o Europă unită și puternică, bazată pe solidaritate, coerență și coordonare strategică.

Sprijin ferm al social-democraților pentru o Europă unită

Premierul Ciolacu l-a felicitat pe Antonio Costa pentru alegerea la conducerea , subliniind caracterul istoric al momentului: este prima dată, în ultimii 15 ani, când această poziție este deținută de un reprezentant al familiei politice social-democrate. Oficialii români au asigurat că țara noastră va contribui activ la întărirea Uniunii și la promovarea agendei strategice europene. „Coordonarea unei agende ambițioase și solidaritatea între statele membre sunt mai importante ca oricând,” a declarat reprezentantul Guvernului României.  

O agendă europeană în concordanță cu interesele României  

Noua Agendă Strategică post-2024 aliniată cu Programul de Guvernare al României pune accent pe promovarea valorilor europene, în contextul amenințărilor extremismului, pe sprijinul pentru Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova, precum și consolidarea apărării europene, menținând complementaritatea cu NATO.

România susține și un buget european ambițios, menit să sprijine competitivitatea și convergența economică între regiuni, precum și adoptarea unei noi strategii UE pentru Marea Neagră, esențială pentru securitatea alimentară globală și reconstrucția Ucrainei.  

De asemenea, un punct central al discuțiilor de la Bruxelles l-a constituit obiectivul strategic al României de aderare la spațiul Schengen terestru, în acest an.

Relația transatlantică și Orientul Mijlociu  

România pledează pentru unitate în consolidarea relației transatlantice, văzută ca un pilon esențial al securității europene. În același timp, volatilitatea din Orientul Mijlociu impune o abordare comună a Uniunii Europene pentru soluționarea conflictului din Gaza și sprijinirea ajutoarelor umanitare.  

Prin angajamentul exprimat la Bruxelles, România a reafirmat rolul său activ în promovarea valorilor europene și în consolidarea unei Uniuni Europene coezive și puternice, în fața provocărilor globale.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri. CMF 31240010

×
x close