Este cu adevărăt fascinantă imensitatea aceasta albastră și care te face să simți că vrei să îi afli secretele. De aceea ți-ai propus să nu lași această șansă să treacă pe lângă tine și să pornești în larg, la bordul unei ambarcațiuni pe care chiar tu să o conduci. Până atunci însă, mai trebuie să parcurgi niște pași, pe care ți-i prezentăm și noi, în rândurile de mai jos.
Nu uita de permisul de barcă
Dacă totul ar fi atât de simplu, încât să nu fie nevoie decât să te urci la bord și gata, marea te așteaptă să o descoperi! Ai nevoie însă de un permis de barcă! Dar nu trebuie să dai înapoi și să renunți la visul tău, pentru că nu este chiar atât de complicat să îl obții. Vei începe prin a urma unele cursuri la o școală de navigație, iar în urma unor examene teoretice și practice vei obține acel mult dorit permis barca.
Tipuri de permis de barcă
La ora actuală, potrivit Autorității Naționale Române sunt mai multe tipuri de permis de barcă, și despre fiecare dintre ele îți vom oferi câteva informații în rândurile de mai jos. urmatoarele tipuri de permis de barca:
Permis de navigaţie Clasa D
Este primul pas pe îl poți face pentru a-ți vedea mai repede visul împlinit. Acest act îți oferă dreptul de a naviga pe apele navigabile interioare, respectiv canale, lacuri, râuri și fluvii. Și chiar dacă să zicem că te folosești de acest permis pentru a naviga și descoperi frumusețea sălbatică a Deltei Dunării, nu ai voie să treci mai departe, în apele Mării Negre. Ca să obții acest permis trebuie să îndeplinești niște condiții, să ai minim 18 ani împliniți, să fii apt din punct de vedere psihologic și fizic, să participi atât la cursurile practice, cât și teoretice care se susțin în cadrul unei școli de navigație acreditate de Autoritatea Navală Română, să promovezi examinările teoretice și practice. Și, deși pare destul de dificil, să știi că nu este deloc așa.
Permis de navigaţie Clasa C
De acum, chiar putem vorbi că începe cu adevărat aventua. Acest document îți oferă dreptul de a naviga pe mări și oceane, dar până la cel mult 6 mile sau 11 km distanță față de coastă. Nu poți însă să obții permisul la această categorie fără însă ca înainte să îl ai pe cel de clasa D. Și acum este nevoie să îndeplinești unele condiții, dar faptul că ești deja posesorul unui permis de naigație clasa D, face să nu mai fie necesar urmarea cursurilor unei şcoli nautice. În schimb, va trebui să susții un examen teoretic de diferență în cadrul ANR.
Permis de navigaţie Clasa B
Tot ce ai visat în copilărie este acum mult mai aproape de tine. Un permis de navigație clasa B îți oferă dreptul de a naviga mări și oceane până la o distanță de maxim 24 de mile față de coastă. Evident, de această dată va fi ceva mai dificil să obții acest act, deoarece este obligatoriu să ai măcar măcar doi ani de experiență ca posesor al unui permis de categorie D sau C. Doar așa vei putea îndeplini condițiile pentru a susține un examen de diferență în cadrul Autorității Navale Române.
Permis de navigaţie Clasa A
Acum discutăm de adevărații profesioniști, care au decis ca pasiunea să le devină carieră. Posesorii acestui document au dreptul de a naviga oriunde, fără niciun fel de restricții referitoare la distanța față de coastă cum era ceva mai sus. Pentru obţinerea unui permis de navigaţie de Clasa A, și de această dată ți se cere o experiență de măcar doi ani ca posesor al categoriei B.
Clasa S
Propriu zis, aici nu este vorba despre categorie de permis de navigație, mai degrabă îl putem numi un supliment al certificatului de conducător. Cu ajutorul acestuia poți fi cel care navighează folosind o ambarcațiune cu vele, și în ultima vreme, tot mai mulți au început să aibă această pasiune. Și de această dată va trebui să absolvi unele cursuri, dar vestea bună este că nu mai este obligatoriu să susții un examen în cadrul ANR.
Apelează la profesioniști
Dacă vrei să afli mai multe informații despre obținerea permisului de barcă, cel mai bine este să mergi direct la sursă, la o școală de navigație. Cei de aici îți vor explica atent tot ce trebuie să știi, și cu siguranță dacă vei apela la adevărații profesioniști, vei simți cu adevărat diferența. Doar aceștia îți vor înțelege cu adevărat pasiunea, pentru că este aceeași cu a lor, și vei simți asta de la bun început!
Și, cu riscul de a ne repeta, trebuie să îți spunem că nimic nu îți oferă o senzația mai mare de libertate pe această lume decât să navighezi la bordul propriei ambarcațiuni. Te simți minuscul și gigantic în același timp, ești una cu natura și universul, iar în suflet îți coboară o pace interioară pe care nu o credeai capabilă. Vacanțele tale nu vor mai fi niciodată la fel, vei cunoaște oameni minunați și vei lega prietenii pe viață. În plus, vei fi pe mare, o vei auzi, simți și vei afirma, la fel ca și ceilalți navigatori, că te cheamă mereu și nu poți trăi fără ea!