Machiajul este, de asemenea, important, acesta putând influența rapid părerea interlocutorului. Un stil nepotrivit, evidențiat prin farduri puternice, gene încărcate și rujuri stridente, poate reduce cu mult șansele unei posibile colaborări, scăzând încrederea potențialilor parteneri.
Pentru a evita situațiile neplăcute sau interpretările inadecvate, este recomandat ca la locul de muncă să optezi pentru un stil profesionist. Iată ce machiaj cu mascara să ai la birou, pentru a te remarca printr-o ținută elegantă și rafinată!
Stilul natural și proaspăt
Un look proaspăt și natural este mereu foarte apreciat. Acesta presupune folosirea unui strat fin de fond de ten sau a unui BB Cream care să uniformizeze tonul pielii, fără a acoperi în totalitate textura naturală a feței.
În ceea ce privește fardurile de pleoape, acestea trebuie să fie într-o nuanță neutră, care să definească subtil frumusețea ochilor. Completând cu un strat negru, discret, de rimel și un ruj într-o nuanță naturală, poți să obții un aspect elegant, potrivit pentru activitățile de la birou.
Stilul clasic cu eyeliner
Pentru un look clasic, dar atrăgător, poți apela la un fond de ten cu acoperire medie spre completă și o pudră translucidă de fixare. Accentuează ochii cu farduri de pleoape în nuanțe neutre sau pastelate, apoi aplică o linie subțire de eyeliner negru sau maro. Folosește mascara de pe https://www.melkior.ro/mascara_c41_38_pg1 în două straturi pentru un efect mai intens, dar elegant și alege un ruj într-o nuanță clasică, precum roz pal sau nude.
Stilul "No Makeup"
O caracteristică-cheie a machiajului "no makeup" este să folosești cât mai puține produse și să te axezi pe un look cât mai natural posibil. Pentru a impresiona cu efectul no-makeup, aplică doar un BB cream sau un strat foarte subțire de fond de ten. Dacă este necesar, poți utiliza și un corector pentru a uniformiza tonul pielii și pentru a ascunde micile imperfecțiuni. Renunță la fardul de pleoape și la eyeliner, iar pentru gene folosește o peliculă fină de mascara. Definește ușor sprâncenele, evitând contururile dure. Completează look-ul cu un balsam de buze hidratant sau un gloss transparent. Dacă este absolut necesar, mai poți interveni și cu câteva note ușoare de blush.
Stlul clasic cu ruj roșu
Dacă îți dorești o prezență puternică și elegantă, poți opta pentru un look "condimentat" de un ruj roșu fermecător. Uniformizează tenul cu un BB Cream sau cu un fond de ten și fixează cu o pudră translucidă.
În privința ochilor, aplică o bază pentru pleoape, un fard neutru și trasează o linie subțire de eyeliner negru. Accentuează genele cu mascara pentru volum. Focalizează atenția pe buze, aplicând un ruj roșu clasic care să completeze restul machiajului. Asigură-te că alegi un ruj cu o formulă de lungă durată pentru a rezista întreaga zi de lucru sau imprimă-i un boost de rezistență și culoare cu ajutorul unui creion roșu de buze, folosit ca bază de fixare înaintea rujului.
Stilul pastelat
Un look feminin și delicat se poate obține rapid cu nuanțele pastelate. Aplică un fard de pleoape într-o nuanță de roz pal sau liliachiu, folosește un eyeliner lichid pentru a defini subtil linia genelor superioare și aplică un strat de mascara. Completează cu un ruj într-o nuanță de roz pal sau piersică, iar efectul va fi cuceritor.
Nu uita că rolul machiajului este, în principal, să îți sublinieze frumusețea naturală. Alege, așadar, un stil care să te pună în valoare și care să corespundă, totodată, cerințelor mediului profesional în care activezi.