Servicii la standarde europene și o premieră pentru România. Gunoiul de pe raza sectorului 5 al Capitalei este în prezent tratat mecano-biologic în ultramoderna instalație din incinta Centrului de Management Integrat pentru Sortarea, Tratarea Mecano – Biologică și Eliminarea Deșeurilor din localitatea Vidra – județul Ilfov. Totul în urma parafării între Primăria Sectorului 5 și Eco Sud SA a contractului de delegare a gestiunii activității de tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale. Sub incidența înțelegerii scrise dintre părți intră inclusiv transportul componentelor stabilizate biologic de tip CLO către depozitul ecologic din cadrul aceluiași amplasament, precum și transportul și predarea RDF la instalații de valorificare energetică cu eficiență ridicată.
Astfel, Primăria Sectorului 5 devine prima autoritate publică din România care a făcut posibilă tratarea mecano-biologică a întregii cantități de deșeuri produsă de cetățenii acestui sector, la fel cum se procedează în statele europene dezvoltate care acordă o importanță specială protecției mediului și sănătății populației.
Tehnologia revoluționară de tratare mecano-biologică a deșeurilor dezvoltată de Eco Sud SA la Centrul de Management Integrat pentru Sortarea, Tratarea Mecano – Biologică și Eliminarea Deșeurilor – Vidra, județul Ilfov, aduce în acest fel mari beneficii locuitorilor Capitalei dar contribuie și esențial la respectarea de către România a țintelor de mediu stabilite de Uniunea Europeană privind protecția mediului, reciclarea și devierea de la depozitare a deșeurilor menajere.
Practic, din acest moment, depozitarea clasică a deșeurilor menajere la depozitul ecologic Vidra se va diminua progresiv și consistent, ajungându-se în scurt timp doar la depozitarea materialelor de acoperire de tip CLO, activitatea principală aferentă deșeurilor mutându-se total în instalația de tratare mecano-biologică.
Inginerii români și germani au obținut la Vidra un mare progres tehnologic, ajungând la performanța inegalabilă în Europa de tratare a 1.000.0000 de tone de deșeuri pe an.
Capacitatea și eficiența instalațiilor de tratare mecano-biologică din Vidra a fost considerată remarcabilă, aproape dublă față de tehnologiile existente în Europa.
În instalația integrată de tratare mecano-biologică a deșeurilor menajere de la Vidra, procesul tehnologic are la bază descompunerea aerobă, care constă în biodegradarea și stabilizarea fracțiilor organice din deșeu. Soluția aleasă este de sistem acoperit cu membrane datorită avantajelor pe care le are față de cel deschis: reducerea cu până la jumătate a masei părții organice, deci a cantității totale eliminate, cât și obținerea unui material inert din punct de vedere biologic și al mirosului.
Cum instalația de la Vidra a fost concepută ca una integrată, deșeurile din Sectorul 5 odată intrate sunt procesate în așa fel încât acestea se separă în componente care devin materii prime pentru fabricile specializate. Toate sunt resurse prețioase care intră în economia circulară, reducând costurile pentru extracția și producerea altora.
De altfel, numai o instalație de tratare mecano-biologică absolut integrată tratează deșeurile în totalitate, le biostabilizează pentru a nu mai produce factori de mediu dăunători - de la mirosuri, pulberi în suspensie sau lichide contaminate. Pe de altă parte, atunci când tratarea mecanică și cea biologică se realizează pe același amplasament, protecția mediului se asigură în proporție de 100% iar costurile sunt considerabil diminuate.
Digitalizarea a fost una dintre cheile care au asigurat succesul Eco Sud SA în industria de tratare a deșeurilor iar instalația de la Vidra a devenit primul eșalon al maturității digitale.
Transformarea efectivă a depozitării clasice a deșeurilor în tratarea mecano-biologică a acestora în instalații cu o tehnologie performantă a dus la beneficii multiple pentru autoritățile publice. În conformitate cu legislația în vigoare, nu mai trebuie plătite contribuția pe economia circulară și TVA-ul aferent pentru cantitățile de deșeuri deviate de la depozitare. Astfel, Primăria Sectorului 5 va face avea o economie semnificativă la bugetul local, ținând cont că o mare parte din cantitatea de deșeuri municipale tratate la TMB Vidra este valorificată.
Având ca țintă realizarea unei instalații de tratare mecano-biologică a deșeurilor la Vidra care să marcheze o schimbare importantă față de tehnologiile și capacitățile utilizate până în prezent în Europa, mulți analiști au apreciat că proiectul va fi dificil, cu investiții mari și blocaje.
Succesul final și implementarea tehnologiei de tratare a 1.000.000 de tone de deșeuri anual înseamnă că zeci de ingineri și tehnicieni români și germani știau cum să construiască și să opereze o instalație cu o tehnologie de avangardă.
Investiția mixtă, româno-germană, este de peste 50 milioane de euro iar dotările sunt de ultimă generație, pentru a răspunde compoziției merceologice a deșeurilor din București supuse analizei și a respecta normele europene în materie. Este o instalație ultramodernă, cu cele mai avansate sisteme de tratare, care include inteligența artificială pentru separatoarele optice și fluxuri. Toate sunt concentrate într-o singură instalație, care are cea mai mare capacitate din Europa.
Tratarea mecano-biologică a deșeurilor necesită investiții considerabile, dar are o importanță esențială pentru protejarea mediului și implementarea unor politici de sănătate publică în CE, iar aceste operațiuni de tratare se practică, la parametri performanți, de peste 15 ani în țările dezvoltate. Sunt obligatorii și implementate prin legi speciale.
Comisia Europeană a cerut în numeroase rânduri și a notificat România pentru implementarea tratării mecono-biologice a deșeurilor. Astfel, prin funcționarea instalației de TMB de la Vidra-Ilfov cu o tehnologice avansată, problema tratării mecano - biologice pentru regiunea București-Ilfov și împrejurimi, care reprezintă peste 30% din deșeurile municipale generate în România, este rezolvată cu succes.
Eco Sud SA este cel mai important furnizor de soluții integrate de mediu destinate reciclării și gestionării deșeurilor menajere solide urbane și a deșeurilor industriale asimilabile. Compania este licențiată Clasa I prin Ordin emis de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și este certificată pentru Sistemul de Management de Calitate, Mediu, Sănătate și Securitate Ocupațională de către organismul de certificare TUV Rheinland InterCert Gmbh – Germania.
Cu un portofoliu de șapte Centre de Management Integrat al Deșeurilor: Vrancea, Bacău, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Neamț și București, Eco Sud SA a ales să contribuie eficient la protejarea mediului înconjurator, la o creștere economica durabilă și la atingerea standardelor de creștere a calității vieții în România, potrivit https://ecosud.ro/.