Scopul companiilor atunci când angajează este să formeze o echipă cu oameni care să exceleze și să obțină rezultate profesionale din ce în ce mai bune. Atunci când vine vorba de acest proces sunt o serie de factori pe care organizația le cere pentru a fi îndeplinite. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru ca, în final, să ajungă candidați care se potrivesc pe profilul cerut și pot face față sarcinilor cerute. Pregătirea profesională cântărește mult, mai ales atunci când vine vorba de un rol care implică decizii și responsabilități la locul de muncă. Iată de ce ar trebui să angajezi persoane de peste 50 de ani și ce avantaje poți avea!
Facilități fiscale
Firmele care angajează persoane peste această vârstă pot beneficia de anumite facilități fiscale. Este bine de știut că autoritățile au adoptat o serie de măsuri care să ducă la reducerea ratei de șomaj, dar și la integrarea în muncă a celor care întâmpină dificultăți din acest punct de vedere. Conform articolul 85 din Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002, firmele care angajează șomeri sau persoane peste 50 de ani pot beneficia de subvenții lunare cuprinse între 900 și 2500 de lei. Suma se stabilește în funcție de durata contractului de muncă și de categoria de angajați. Un alt aspect important de știut este că angajatorii pot primi stimulente financiare, acestea variind între 500 și 1000 de lei lunar, pentru fiecare persoană cu care încheie contracte de ucenicie sau stagii de formare profesională.
Experiență profesională bogată
În general, persoanele trecute de 50 de ani vin cu un bagaj plin de cunoștințe și experiențe profesionale. Tocmai pentru că au în spate ani de muncă în domeniile lor de activitate sunt obișnuite să facă față unor situații complexe sau provocări. Pregătirea profesională vastă este un atu care le permite să rezolve probleme rapid și ușor și să contribuie la creșterea productivității și calității muncii. În plus, disciplina pe care și-au format-o pe plan profesional de-a lungul timpul îi ajută să fie mai eficienți și să prioritizeze sarcinile, având obiceiuri de muncă bine stabilite. De asemenea, au niște principii profesionale de la care nu se abat, care îi ajută să își îndeplinească targetul propus. Își asumă responsabilitatea și înțeleg importanța respectării termenelor-limită.
Stabilitate și loialitate
Maturitatea profesională pe care aceste persoane și-au câștigat-o în timp le ajută să dea dovadă de loialitate și stabilitate atunci când vine vorba de un loc de muncă. Angajații mai în vârstă tind să fie mai stabili din punct de vedere profesional, având o direcție clară și mai puțin impuls de a schimba frecvent locul de muncă, scriu cei de la alliedonesource.com. Aceasta înseamnă o retenție mai mare a personalului, ceea ce reduce costurile asociate cu recrutarea și formarea continuă a angajaților noi. Un alt avantaj pe care îl au este că schimbările prin care au trecut în sfera profesională i-au ajutat să își crească și capacitatea de adaptare. În plus, oferă un angajament de neegalat și pot fi un model bun de urmat pentru ceilalți membri ai echipei prin implicare și determinare.