Ultimele cercetări ale oamenilor de știință relevă faptul că un creier bilingv arată o dezvoltare a zonei ce include funcțiile executive, rezolvarea de probleme, găsirea de soluții la situațiile tensionate, precum și eliminarea a tot ceea ce este irelevant în condiții de concentrare.
Acestea fiind spuse, este important să știi că avantajele pe care le obține un copil poliglot sunt multiple, vizibile, măsurabile și, cel mai important, dovedite științific.
De cealaltă parte, atunci când un copil urmează cursuri de limba engleză pentru copii, spre exemplu, în adolescență apoi în viața de adult, acesta va deveni mai creativ, fiind capabil să să își schimbe rapid perspectivele și să găsească soluții originale la orice problemă.
În mod evident, la acestea se adaugă creșterea stimei de sine și libertatea pe care o obține, atât din punct de vedere profesional (își va găsi mult mai rapid un job), dar și personal (călătoriile, spre exemplu).
Care este vârsta potrivită ca un copil să învețe o limbă străină?
Tutorii de la Global Learning - Cursuri Engleză, Germană, Română sunt de părere că vârsta ideală ca un copil să învețe o limbă străină este de 4-5 ani, perioadă în care creierul absoarbe cel mai ușor informații noi. Astfel, cursurile de engleză pentru copii sunt create în manieră interactivă, ca modalitate de învățare prin joacă, cel mai apropiat limbaj natural.
Până la vârsta de 9-10 ani, cei mici vor asimila foarte multă informație din dorința de a-și mulțumi profesorii, părinții sau bunicii. După 10 ani, creierul copiilor este suficient de dezvoltat astfel încât încep să aibă o gândire mult mai structurată și mai logică.
Și pentru că devin persoane raționale, aceștia au nevoie de reguli și de informație tot mai organizată. Tot în jurul vârstei de 10 ani, copiii încep să învețe, să construiască relații și să socializeze cu persoane de vârsta lor sau cu adulți.
În cazul liceenilor, învățarea unei limbi străine creează sentimentul apartenenței la un grup, dar conturează și modul în care aceștia relaționează și impactul pe care comunicarea îl va avea în viața de adult. Totodată, pregătindu-se de Bacalaureat, ei devin tot mai conștienți de importanța unei certificării unei limbi străine, care poate face diferența la admiterea de la facultate.
Particularitățile unei limbi străine
În mod evident, nu toate limbile străine sunt la fel. Tocmai din acest motiv, anumite limbi nu pot fi asimilate atât de repede de cei mici. Pentru copiii mai mari sau chiar pentru adulți, germana este o limbă dificilă, din cauza complexității gramaticii, a regulilor multe; nu același lucru se va întâmpla și în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 4-5 ani, pentru care învățarea unei limbi străine poate fi firească mai ales dacă este integrată în activități zilnice.
Tot în cazul copiilor mici, aceștia trebuie să o audă constant, să fie încurajați să o repete, să o folosească la jocuri, să cânte sau să recite poezii în acea limbă.
Procesul de învățare
Învățarea unei limbi străine, indiferent de vârstă, este un proces de durată, care necesită răbdare și multă perseverență. Copiii pot învăța o limbă nouă foarte ușor, dar la fel de ușor o pot uita dacă nu exersează, motiv pentru care părinții trebuie să mențină această preocupare activă.