Cu siguranță ați auzit că nașii au un rol important în viața micuțului care se va binecuvânta prin Taina Sfântului Botez, dar dacă nu știți foarte precis ce aveți de făcut, aflați totul, din acest articol.
Înainte de toate, se spune că nașii sunt cei care devin, părinții bebelușului în viziunea lui Dumnezeu. Ei au rolul de a-l aduce, de la botez, dar și în viața, pe căile drepte, și îl vor îndruma.
Responsabilitatea pe care nașii, dincolo de rolul de naș care oferă cadouri, este una destul de mare, așadar, o dată ce ai acceptat asta, îți asumi faptul, că vei fi alături de finul/fina ta, de acum înainte, pentru toată viața.
În ceremonia Botezului, rolul nașei este de mărturisi în numele noului născut, în fața lui Dumnezeu iar în acest moment, plin de simboluri divine este nevoie de să duci anumite lucruri la Biserică, pe care le găsești pe CelMic.ro. Acestea au o simbolistica aparte care vor transforma botezul într-o ceremonie spirituală.
Nașii, ca prim simbol al responsabilității, au rolul de a cumpăra o mare parte din lucrurile necesare pentru botez, sau chiar să plătească taxa de la Biserică. Aceste lucruri, nu se țin cu strictețe în toate zonele țării și depinde foarte mult și de părinți.
Iată ce ar trebui să cumperi pentru biserică:
Trusoul pentru biserica
Acesta conține 6 sau 7 piese necesare pentru slujba Botezului ( pânză albă, propop și săpun pentru preot, sticlută pentru mir, prosop pentru bebe și fașă de botez);
Haine noi
Hainele noi au rolul de îmbrăcă bebelușul după ce acesta a fost purificat de omul vechi, în tradiția bisericească și s-a născut ca om al Bisericii, omul nou.
Aici rolul nașilor intervine în a-i ofei acea haină nouă, de sărbătoare, prin care el, să pășească în noua lume, în haină de sărbătoare.
Lumânarea de botez
Această lumânarea este simbolul luminii care il va călăuzi pe cel mic în viața. Aceasta are un rol important atât în slujba botezului cât și în via lui, pentru că, lumânarea de la Botez, poate fi aprinsă ori de câte ori este nevoie, în timpul vieții copilului.
În trecut, inclusiv, prima șuviță a bebelușului era prinsă în ceara de lumânarea de la botez.
Alte lucruri necesare
Aceste lucruri nu este obligatoriu să fie cumpărate de către nași dar trebuie duse la biserică. Vin pentru împărtășania micuțului, icoană pentru a fi sfințită de către preot și cruciulițe care vor fi puse în piept, de către nașă, celor care participă la ceremonie.
Află cam ce se întâmplă în ceremonie
Rolul nașei în ceremonie este unul vital. Nașa va ține bebelușul în mare parte, în brațe, va rosti pentru el Tatăl Nostru și Crezul dar și rugăciunile de purificare sau exorcizare de la începutul slujbei.
Împreună cu mama, nașa va trebui să dezbrace copilul pentru a-l pregăti pentru scufundare și îl va preda în fața lui Dumnezeu, în fața altarului dar îi va fi alături și în momentul împărtășaniei.
Băița de a doua zi
Deși nu în toate zonele țării se ține acest moment, de fapt, se crede că adevărata legătură cu nașa, se face la baia ritualică de a doua zi.
Aici, nașa va spăla copilul, îl va unge cu ulei sfințit în timp ce poate rosti anumite binecuvântări. Ungerea se face la încheieturI, în spatele urechilor, pe mâini, pe cap și pe picioare.