Antena 3 CNN Conținut plătit Ce cadou educativ să îi cumperi unui preșcolar: 5 idei

Ce cadou educativ să îi cumperi unui preșcolar: 5 idei

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 16:14 22 Aug 2022 Modificat la 16:14 22 Aug 2022
ce cadou educativ sa ii cumperi unui prescolar 5 idei
Ce cadou educativ să îi cumperi unui preșcolar: 5 idei Sursa foto: Freepik.com

Alege daruri care să îi bucure pe cei mici și să fie benefice pentru dezvoltarea și educația acestora.

1. Cărți ilustrate pentru copii

Interesul pentru lectură și plăcerea de a citi pot fi descoperite și încurajate cu ajutorul unor cărți ilustrate pentru copiii de până la 7 ani. Cei mici pot fi fascinați când deschid cadoul și găsesc volume cu imagini deosebite, colorate, vesele și creative. Astfel, vor învăța fără efort o multitudine de lucruri despre lumea înconjurătoare, despre interacțiunile sociale și multe alte situații din viața de zi cu zi.

„Iepurele de catifea” este o poveste scrisă de Margery Williams și ilustrată de Dan Ungureanu: despre cum jucăriile au devenit adevărate, prietenie, puterea iubirii și magie. Ilustrațiile captivante completează acțiunea și îl ajut pe preșcolar să înțeleagă mai bine sensul cuvintelor. 

O altă carte utilă pentru copiii de la grădiniță este „Arta pe înțelesul copiilor”, ediția galbenă sau albă. Prichindeii pot descoperi răspunsuri simple, amuzante și pe înțelesul lor la întrebări precum: Cum poți picta viteza? Se poate picta muzica? Te poți încrede într-un tablou? Acest volum le poate da celor mici o nouă perspectivă asupra creativității și imaginației.

2. Carduri pentru memorare

Pentru a învăța să citească, a-și dezvolta vocabularul și memoria, preșcolarii se pot bucura de cardurile sau cărțile de joc ilustrate: cu familii de animale, insecte, hrană și adăpost, legume și fructe, emoții, acțiuni, culori, anotimpuri, meserii etc. Acestea au pe partea din față un desen reprezentativ, iar pe spate cei mici vor descoperi denumirea.

3. Seturi de artă

Prin artă, preșcolarii învață cum să își exprime mai bine sentimentele și ideile. În plus, pot să își dezvolte atât abilitățile motrice fine, prin pictură sau alte activități minuțioase, cât și cele grosiere, prin dans. Dăruiește copiilor de până la 7 ani seturi de desen, de schițe, de pictură, de creație a bijuteriilor, de lucru manual, de origami etc. 

4. Jocuri educative

Copiii adoră să se joace, iar un joc educativ poate fi un cadou excelent pentru preșcolari. Prin îmbinarea distracției cu învățarea, cei mici își pot dezvolta cunoștințele sau diverse abilități. Iată câteva idei: jocuri de memorie sau de asociere, sortatoare de forme, tablă cu litere și cifre magnetice, experimente simple și puzzle. 

5. Centru de activități

Un centru de activități sau o masă creativă poate fi utilă atât pentru bebeluși, cât și pentru preșcolari. Alege un produs cu un nivel de dificultate mai mare, iar copiii pot învăța prin joacă o mulțime de abilități, cum ar fi: să lege șireturile, să încheie și să descheie nasturi sau fermoare, să rețină formele, culorile și emoțiile, să țină creionul în mână, să scrie etc.

Bucură-i pe preșcolari cu un cadou distractiv și educativ. Oferă-le o carte cu ilustrații captivante și cu povești sau explicații potrivite vârstei, carduri de îmbunătățire a memoriei și de dezvoltare a vocabularului, seturi de artă, jocuri ingenioase sau un centru de activități complex. 

×
x close