Din aceste motive, o femeie stilată are întotdeauna mai multe parfumuri și știe că aroma se alege în funcție de ocazie, de momentul din zi, de eveniment sau de outfit.
Așadar, o colecție mică, dar variată și calitativă, este întotdeauna binevenită. Iată ce să incluzi și tu în setul tău cu parfumuri!
1. Un parfum floral, feminin
Acest tip de parfum este cel mai ușor de integrat în ținute și de purtat în viața de zi cu zi. Un mix de arome florale se va potrivi atât într-o zi de weekend petrecută în parc, cât și la birou sau la o întâlnire romantică.
Parfumurile florale exprimă blândețe, veselie, inocență și feminitate, astfel că îți pot completa personalitatea foarte ușor. În plus, ele sunt disponibile în cele mai variate combinații, alături de note citrice, fructate sau chiar dulci, lemnoase.
Așadar, când îți alegi parfumul pentru femei dintre mai multe variante florale, analizează notele de bază, dar și pe cele de mijloc și de vârf. Astfel, vei găsi întotdeauna varianta perfectă pentru preferințele tale!
2. Un parfum seducător, oriental
Pentru serile în care vrei să transmiți senzualitate, putere și mister, ai nevoie de un parfum pe măsură, care să poată face față unei ținute sexy și rafinate.
Alege un mix de arome orientale, precum cele de cocos, migdale, vanilie, mosc și santal. Acestea se îmbină într-o mireasmă amețitoare, delicioasă și plină de personalitate.
3. Un parfum clasic și subtil, de zi
Atunci când nu știi ce parfum să alegi și toate par „prea mult”, ai nevoie de un parfum clasic, cu un miros subtil și perfect echilibrat. Acesta poate fi pulverizat în orice zi, fără să iasă in evidență, dar contribuind delicat la o prezență plăcută și senină, indiferent dacă outfitul purtat este smart casual, casual sau elegant.
4. Un parfum deosebit, pentru ocazii speciale
La polul opus parfumurilor echilibrate se află parfumurile nișate, pline de caracter. Acestea au o notă puternică și predominantă, precum moscul, ambra, bambusul sau cedrul. Deseori, sunt completate cu note delicate, dar contrastante.
Astfel, se obține un mix unic de arome, potrivit pentru ocazii în care vrei să strălucești și să ieși în evidență. Un asemenea parfum trebuie să existe neapărat în colecția ta!
5. Un parfum unisex
Deși unele femei evită parfumurile unisex, acestea pot fi extrem de interesante. Combinațiile complexe, nici prea florale, nici prea lemnoase, cu accente interesante și neașteptate, sunt ideale atunci când porți ținute cool, de inspirație masculine și nu numai.
6. Un parfum cu note gurmande
Cu siguranță, ai miros cel puțin o dată un parfum care te-a trimis imediat cu gândul la o prăjitură delicioasă.
Este vorba despre parfumuri gurmande, de cele mai multe ori dulci, cu note de cafea, ciocolată, vanilie, caramel sau praline. Acestea pot fi purtate în orice context, iar un lucru este cert: toată lumea va adora mireasma în care ești învăluită!
7. Un parfum fresh, sport
Pentru zilele în care ieși la alergat, mergi la o clasă de yoga, te plimbi prin parc și nu vrei să porți nimic în afara de colanți, pantofi sport și un hanorac, ai nevoie de un parfum potrivit. Include în colecția ta un parfum fresh, sport, cu note citrice sau acvatice, care să-ți dea energie și stare de bine!
În final, pe măsură ce vei testa mai multe parfumuri, îți vei da seama care sunt preferatele tale și vei putea investi în câteva produse iconice, care te reprezintă în totalitate.