Cauzele acesteia pot fi multiple, iar remediile pentru ameliorarea disconfortului sunt variate. În multe situații, durerea de cap poate fi ameliorată prin metode naturiste, fără a apela imediat la medicamente puternice.
Suplimente cu magneziu
Magneziul este un mineral esențial pentru funcționarea optimă a sistemului nervos, dar și a întregului organism. Acesta contribuie la transmiterea corespunzătoare a semnalelor nervoase, dar acționează și asupra unor canale ionice, reducând senzația dureroasă. Astfel, magneziul poate fi utilizat cu succes pentru prevenirea și ameliorarea durerii de cap.
Pentru un efect rapid al magneziului asupra durerii de cap, este indicat a utiliza suplimente alimentare, cu eliberare rapidă. Modul de administrare magneziu depinde de vârsta persoanei și de indicațiile aflate pe prospectul medical.
Uleiuri esențiale
Uleiurile esențiale au efect benefic asupra durerii de cap când sunt utilizate extern. Pot fi utilizate uleiuri realizate din plante, precum:
- mentă;
- eucalipt;
- lavandă;
Pentru un efect mai puternic se poate realiza un mesaj la nivel locului dureros cu ulei de magneziu pentru uz extern, amestecat cu câteva picături de ulei esențial. Poate fi utilizat un singur ulei sau se poate face un amestec. Nu este indicată aplicarea uleiurilor esențiale nediluate direct pe piele, deoarece acestea pot determina iritații.
Hidratare
Durerea de cap poate fi cauzată și de vasoconstricția vaselor de sânge dată de deshidratare. Astfel, durerea de cap poate fi ameliorată rapid dacă se consumă o cantitate optimă de lichide. Pentru o hidratare corespunzătoare este indicat a consuma:
- apă;
- apă infuzată cu fructe sau legume crude;
- ceai de plante.
Este important de cunoscut faptul că băuturile ce conțin cofeină și zahăr (cafea, ceai verde, ceai negru) conduc la deshidratare. De aceea, este indicat a consuma și apă împreună cu astfel de băuturi.
Pentru o hidratare adecvată este recomandat a consuma zilnic o cantitate de apă echivalentă cu 8 pahare. Monitorizează consumul de apă cu ajutorul unei aplicații. Astfel, vei ști ce cantitate ai băut și poți seta alarme care să-ți reamintească să te hidratezi.
Exerciții de respirație
Durerea de cap poate fi determinată și de evenimentele stresante sau de stările anxioase. În astfel de situații, exercițiile de respirație sunt utile pentru reducerea durerii de cap. Pot fi aplicate mai multe tehnici de respirație, în funcție de preferințele fiecăruia. Una dintre aceste tehnici include cicluri de respirații definite prin inspirare de 4 secunde, menținerea aerului în plămâni pentru alte 4 secunde și expirare de 6 secunde. Aceste cicluri pot fi repetate de câteva ori și pot fi realizate în orice moment al zilei.
Un alt exercițiu de respirație este reprezentat de respirația alternativă. Aceasta constă în blocarea unei nări și inspirarea lentă cu cealaltă nară. Se menține respirația pentru câteva secunde și se realizează expirarea aerului pe nara opusă.
Ameliorarea durerii de cap cauzată de un nivel ridicat de stres poate fi ameliorată și prin anumite tehnici de meditație. Acestea au rolul de a calma disconfortul fizic și de a relaxa sistemul nervos și muscular.
Somn odihnitor
Somnul are un rol vital în menținerea stării de bine a întregului organism. Orele de somn contribuie la reducerea nivelului de stres perceput, prin eficientizarea gestionării evenimentelor stresante.
De asemenea, în timpul somnului mușchii se relaxează, ceea ce face ca tensiunea generată de contracția musculară excesivă să se reducă. Astfel, durerea de cap scade semnificativ în intensitate, până la dispariție.
Remediile naturiste oferă o alternativă holistică, dar fiecare persoană este unică, ceea ce face ca răspunsul organismului să varieze foarte mult. Dacă durerea de cap persistă sau apar și alte simptome, este important a consulta medicul și a respecta indicațiile acestuia.