Însă, ca să o amenajezi cu bun gust, este uneori nevoie de un cumul de idei și de materiale, dar și de un strop de creativitate. Iată cum poți face asta, cu doar câțiva pași:
Acordă atenție aleilor grădinii
De multe ori, se întâmplă ca beneficiarii să pună accent pe grădină ca spațiu verde și să uite de aleile care fac parte din acestea. Aleile sunt foarte importante, deoarece ele aduc unitate la nivel vizual și creează un spațiu estetic, dar mai ales funcțional,ce asigură traficul. În acest sens, folosește plăci de ardezie pentru amenajarea curții sau a grădinii și vei vedea că aspectul acesteia se va schimba uimitor, iar rezultatele vor fi durabile în timp.
Ardezia este recunoscută pentru frumusețe și rezistență, iar faptul că este un material natural ajută din plin la crearea unui loc în care elementele naturii să se îmbine perfect. Verdele grădinii, culorile speciale ale florilor și nuanțele prețioase ale ardeziei vor crea un tablou inedit, de care tu să te poți bucura în orice moment.
Montează o pergolă sau un foișor
Amenajările moderne pun un foarte mare accent pe exploatarea spațiului verde. Astfel, integrarea în decorul natural a unei pergole din lemn sau a unui foișor poate fi cea mai potrivită alegere. Pergola te va proteja de soarele prea puternic sau de ploaie și în plus îți va oferi un spațiu în care să te bucuri de natură indiferent de moment.
Construiește un grătar de grădină
Din ce în ce mai multe persoane aleg să construiască grătare de grădină, folosind piatra naturală pentru placare. Piatra naturală este o alegere perfectă deoarece înfrumusețează spațiul, oferă rezistență și te ajută să conferi grădinii tale un rafinament aparte.
Integrează corect mobilierul de grădină
Pentru terasă, poți utiliza mobilier de exterior, adică mese și scaune din materiale durabile, care să îți ofere cadrul perfect pentru a-ți petrece timpul în natură. Optează pentru culori deschise, vesele, care să contribuie la cromatica grădinii tale.
Folosește decorațiuni de grădină
În prezent, există nenumărate modele de decorațiuni pe care le poți folosi pentru a evidenția frumusețea grădinii tale. De la ghivece mari sau cu forme atipice la vase de flori sub forma a diferite elemente (pitici, felinare etc.); poți alege orice dorești ca să schimbi în totalitate aspectul grădinii tale, mai ales în zonele aleilor de acces.
Folosește lămpi de iluminat cu încărcare solară
Dacă vrei să te bucuri de o grădină care să arate minunat chiar și seara, lămpile solare sunt exact soluția de care ai nevoie. Amplasează lămpile de-a lungul aleilor și bucură-te de imaginea splendidă pe care o creează.
Construiește un mic iaz
Dacă spațiul îți permite acest lucru, poți construi un mic iaz în grădină. Și, chiar dacă vei fi nevoit să delimitezi zona și să cumperi materiale speciale pentru construire, rezultatele merită pe deplin.
Amenajează un spațiu de relaxare
Un hamac sau un leagăn te pot ajuta să amenajezi o zonă de relaxare. Pentru un confort sporit, instalează-le într-un spațiu umbrit, retras cumva față de agitația terasei. Nu mai ai nevoie decât de o carte bună și un pahar cu vin/răcoritoare ca să ai parte de momente liniștite.
Plantează flori colorate de-a lungul aleilor
De-a lungul aleilor, dar și în fața casei, poți amenaja zone cu flori de diferite tipuri. Poți opta pentru o coloristică anume, sau poți crea spații multicolore, în funcție de stilul casei tale.
Amenajează terasa folosind piatră naturală
Pentru a te bucura de un spațiu primitor, estetic și rezistent la nivelul de trafic, este indicat să amenajezi o mică zonă de terasă folosind marmura, granitul sau travertinul. Consultă-te cu specialiștii și alege tipul potrivit de piatră naturală pe care să îl poți utiliza la exterior.
Plachează soclul și bordurile cu travertin
Travertinul este un material special, de o frumusețe deosebită, care poate fi folosit chiar și pentru mici amenajări în grădină. Poți utiliza travertinul pentru borduri și pentru placarea ghivecelor, dar și pentru soclul casei, pentru a-i oferi acestuia un plus de frumusețe.
O grădină poate fi înfrumusețată în multe moduri, însă pentru aceasta vei avea nevoie de materiale potrivite și de imaginație. Îți mai trebuie un pic de creativitate și de deschidere, pentru că, uneori, este necesară un pic de îndrăzneală dacă vrei să te bucuri de o grădină cu adevărat de vis.