Antena 3 CNN Conferinţe ”Sectorul privat nu își dorește continuarea schemei de plafonare”. Ce se va întâmpla cu facturile la energie ale românilor

”Sectorul privat nu își dorește continuarea schemei de plafonare”. Ce se va întâmpla cu facturile la energie ale românilor

Georgiana Iuzic
1 minut de citit Publicat la 15:30 11 Noi 2024 Modificat la 15:32 11 Noi 2024
George Agafitei conferinta antena 3 cnn
George Agafiței a subliniat necesitatea unei strategii clare și consecvente. Foto: Antena 3 CNN

În cadrul conferinței NEXT STEP 2025, desfășurată sub egida Antena 3 CNN, lideri ai mediului de afaceri și reprezentanți ai autorităților au analizat provocările economice ale României pentru anul viitor, de la dispariția plafonării prețurilor la energie și gaze naturale la incertitudinile privind fiscalitatea. În fața unui an plin de schimbări, predictibilitatea devine o nevoie stringentă, iar măsurile guvernamentale sunt așteptate cu interes de antreprenori și investitori deopotrivă.

Octavian Păltănea, Director de Dezvoltare al Grupului Carmistin, a subliniat necesitatea unei strategii clare și consecvente: „A fost o discuție foarte interesantă, la care au participat reprezentanți importanți ai autorităților și ai mediului de afaceri. Lipsa predictibilității fiscale și legislative ne afectează deja, iar așteptarea unui răspuns ferm din partea autorităților este vitală. Suntem optimiști că guvernul va continua programele de dezvoltare și investițiile în anii următori, oferindu-ne astfel stabilitatea de care avem nevoie și sperând la rezultate pozitive.”

În aceeași notă, George Agafiței, Director Afaceri Instituționale și Reglementări la PPC România, a adus în discuție impactul incertitudinii privind plafonarea prețurilor la energie: „Am fost printre primele companii care au ieșit cu o ofertă de preț de 1,3 lei pentru anul viitor, dar, din păcate, încă așteptăm un răspuns clar privind ieșirea din schema de plafonare. În mod cert, sectorul privat nu dorește continuarea acestei scheme, având în vedere că susținerea financiară s-a bazat în mare parte pe furnizorii de energie electrică. Este esențial să înțelegem că investițiile în rețelele de energie necesare tranziției energetice pot conduce, în final, la scăderea prețurilor pentru consumatori.”

Conferința a scos în evidență necesitatea unui dialog continuu între autorități și mediul de afaceri pentru a crea o politică economică stabilă, care să susțină investițiile și să asigure predictibilitatea în fața schimbărilor legislative și fiscale ce vor marca economia României în anul 2025.

×
TOP articole
x close