România se află într-un moment decisiv în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): în următoarele cinci luni trebuie să absoarbă aproape 11 miliarde de euro, în condițiile în care întârzierile și blocajele administrative au dus deja la pierderi de aproximativ 7 miliarde. Din cele peste 28 de miliarde de euro alocate, statul a reușit până acum să încaseze doar 10 miliarde.
Situația și soluțiile pentru evitarea pierderii definitive a fondurilor au fost discutate în cadrul Conferinței Naționale „PNRR – ULTIMA STRIGARE”, organizată de Antena 3 CNN.
Moderatorul conferinței, Adrian Ursu, a subliniat încă de la început presiunea termenelor și miza uriașă:
„Vedem în spate cât de puțin a mai rămas până la finalul a tot ceea ce înseamnă Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt bani pierduți, încercăm să recuperăm întârzierile, dar sunt și proiecte foarte avansate și o să vorbim și despre bune și despre rele astăzi.
O să vorbim despre ce trebuie să facem ca să recuperăm întârzierile, să reușim să ne încadrăm în termenul limită de la sfârșitul lunii august și, mai ales, să putem duce la bun sfârșit ceea ce s-a început.
Fie că vorbim despre autostrăzi, fie că vorbim despre proiecte ale unor spitale, fie că vorbim despre reabilitarea școlilor. Sunt foarte multe lucruri care s-au schimbat în mod evident în România, de când aceste patru litere (PNRR, n.red.) au venit în viața noastră cu banii aferenți.”
În același timp, a menționat și nemulțumirile existente:
„Sigur că avem în continuare nemulțumirile că n-au fost prinse lucrările legate de amenajarea pentru agricultură, de irigații și alte proiecte de felul acesta.
Dar eu zic să privim partea care ne folosește, și anume că, în mod evident, viața noastră s-a schimbat și se va schimba, pentru că PNRR a apărut.”
Totodată, acesta a anunțat participarea unor oficiali și actori din domeniu:
„Ministrul transporturilor va fi aici, șefii companiilor naționale de investiții din acest domeniu, reprezentanți ai unor firme private care lucrează cu succes în astfel de proiecte, așa că de la fiecare dintre ei o să încercăm să aflăm răspunsurile. Ce e de făcut aici încolo.”
„Problema pleacă de la birocrație și lipsa comunicării”
Din partea mediului privat, criticile s-au concentrat pe obstacolele administrative. Marian Varvariche, director tehnic al Unitip Global, a declarat:
„Măcar în al 25-lea ceas cred că ar trebui să vedem faptul că birocrația este unul din cei mai importanți factori care ne opresc în a demara și în a putea obține aceste fonduri, plus comunicare inter-instituțională.”
Acesta a subliniat că soluțiile există, dar nu sunt aplicate:
„Este o problemă și s-ar putea rezolva prin digitalizare și prin a motiva efectiv factorii implicați în absorbția acestor fonduri europene. Lipsesc multe, dar putem începe doar cu comunicarea. Asta pentru început”, a declarat acesta înainte de începerea conferinței.