Antena 3 CNN Conferinţe Peste 230.000 de tone de ambalaje reciclate prin sistemul garanție - returnare

Peste 230.000 de tone de ambalaje reciclate prin sistemul garanție - returnare

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:05 28 Feb 2025 Modificat la 12:05 28 Feb 2025
recliclare sticle
Sistemul ar putea funcționa în viitor și pentru alte produse, nu doar pentru băuturi. Sursă foto: Getty Images

Aproape 3,5 miliarde de ambalaje au fost reciclate până acum prin sistemul de garanție-returnare, iar sistemul ar putea funcționa în viitor și pentru alte produse, nu doar pentru băuturi, anunță retailerii. 

De peste un an, românii plătesc garanție pe fiecare sticlă sau doză pe care o cumpără. Încurajați de recuperarea banilor, românii au returnat într-un singur an 3,36 de miliarde de ambalaje. Toate au fost colectate prin sistemul de garanție-returnare, iar 90% dintre acestea au intrat în fabrici de reciclare. Cu alte cuvinte, am avut parte de economie circulară, un deșeu care s-a întors înapoi în piață, dar sub o altă formă. 

”Pentru 2025 obiectivul principal este să continuăm în acea direcție, pentru că suntem la 80% colectare pentru PET și aluminiu și 75% pentru sticlă și vom continua așa cum am început. Ne dorim să trimit 98% către reciclator, cu trasabilitate completă. Anul ăsta trebuie să ne asigurăm că ajungem și în zonele rurale și la retailerii mici”, spune Gemma Webb, CEO ReturRO SGR.

În viitor, ambalajele reciclabile ar putea fi folosite și la alte produse, nu doar la băuturi. 

”Noi facem eforturi foarte mari în a oferi clientului ambalaje reciclabile în toate zonele, inclusiv în zona de gastronomie și care, evident, să intre în aceste sisteme de circularitate similare cu sistemul garanție-returnare. Nu mai există cale de întoarcere, iar alte sisteme, textilele și nu numai, arată că viitorul este în zona asta”, explică Mario Crețu, director pentru afaceri instituționale Carrefour România.

”Ne bucură foarte mult că sistemul garanție-returnare funcționează. Regulamentul de ambalaje și deșeuri de ambalaje publicat acum pe 11 februarie, trasează foarte clar tuturor țărilor membre din Uniunea Europeană crearea unui asemenea sistem. Practic, am fost un pic înaintea timpului și am creat acest sistem cu munca asiduă, înainte să avem această obligație”, afirmă și Constantin Bratu, director Asociația Berarii României.

”Suntem în 2025. Următorul an de referință este 2026 și ne ducem până în 2040. Toate aceste obiective despre care vorbeam puțin mai devreme, acel conținut de material reciclat care astăzi este 25%, în 2030 devine 30%, în 2040 devine 40%. Avem de îndeplinit toate aceste obiective și, cum spuneam, avem nevoie de sisteme scalabile. SGR este un program național, automat trebuie să creăm acele sisteme care să ne ajute să recuperăm celelalte fracții de de ambalaje care astăzi se generează”, explică și Doinița Mihai, Public Affairs Eastern Europe South Tomra.

Importanța economiei circulare a fost dezbătută în cadrul unei conferințe marca Antena 3 CNN și Income Magazin. 

×
Etichete: SGR RetuRO
x close