Antena 3 CNN Conferinţe Cât de sigure sunt șoselele din România. Importanța marcajelor rutiere și a parapetelor

Cât de sigure sunt șoselele din România. Importanța marcajelor rutiere și a parapetelor

Ioana Coman
2 minute de citit Publicat la 17:05 13 Noi 2024 Modificat la 17:09 13 Noi 2024
GettyImages-1493132944
România continuă să fie în top la accidente rutiere mortale. Foto: Getty Images

România continuă să fie în top la accidente rutiere mortale. O arată inclusiv datele de la Comisia Europeană, dar şi realitatea de zi cu zi. În fiecare săptămână auzim despre tragedii pe şoselele din România. Avem printre cele mai periculoase drumuri, iar specialiştii în infrastructură arată că, cel puţin noile tronsoane construite, trebuie să respecte standarde europene, însă ar putea să se intervină şi pe cele existente. Semnalizările şi marcajele corecte, dar şi sisteme de parapete sunt esenţiale pentru a conduce în siguranţă. Aceste probleme au fost dezbătute în cadrul Conferinței - ROMÂNIA, ÎN SFÂRȘIT LA DRUM. Infrastructura rutieră, investiții record, provocări uriașe", organizată de Income Magazine şi Antena 3 CNN.

Infrastructura rutieră nu se măsoară doar în kilometri noi de autostrăzi şi drumuri de mare viteză construiţi. O importanţă uriaşă o au şi marcajele şi sistemele de siguranţă. La dezbaterea ROMÂNIA, ÎN SFÂRȘIT LA DRUM. Infrastructura rutieră, investiții record, provocări uriașe", organizată de Income Magazine şi Antena 3 CNN, reprezentanţii acestui sector au arătat că trebuie să existe o colaborare mai strânsă între toţi actorii.

Radu Spirea, Director General producator indicatoare şi marcaje rutiere: Semnalizarea rutieră e, de fapt, cenușăreasa drumurilor. Dacă proiectantul trebuie să fie curtat de constructor de la început, noi ăștia cu semnalizarea suntem ultimii, din toate punctele de vedere. Noi, ca valoare de drum, suntem sub 2%, tot ce înseamnă semnalizare rutieră. Dacă pentru infrastructură sunt sume mari și timp mare, semnalizarea rutieră, care este o parte determinantă a siguranței rutiere, este relativ simplă ca valoare și execuție.

Cristian Pistol, Director General CNAIR: Este drept că fiecar econstructor își dorește să recepționeze cât mai repede lucrarea, astfel că pune presiune pe furnizor, pe subcontractanții pe care îi are.

Cele mai sigure drumuri din UE sunt în Suedia şi Danemarca, potrivit Comisiei Europene, iar la polul opus se află Bulgaria şi România. Este vorba despre o rată de 82 de decese la un milion de locuitori, în cazul Bulgariei, şi 81 de decese în cel al României.

Ramona Oprea, Manager companie construcții și soluții de siguranță: La baza lucrărilor noastre șia produselor noastre stă motivația de a avea viziune zero a persoanelor decedate în urma accidentelor rutier. Pentru asta facem parapete de siguranță rutieră. Am instalat până în prezent peste 265 km de parapete la nivelul țării. Situația s-a îmbunătățit foarte mult în zonele în care au fost implementate.

În 2023, peste 20.000 de persoane au murit în accidente rutiere în Uniunea Europeană, cifra este in scadere cu 1 % față de anul precedent.

×
x close