O cablogramă WikiLeaks din mai 2007 dezvăluie cum şeful DNA, Daniel Morar, s-a întâlnit atunci cu ambasadorul SUA şi cum i-a vorbit de rău pe parlamentarii români din comisia de anchetă cu referire la dosarul interceptărilor.
Morar i-a spus ambasadorului DNA de „iresponsabilitatea” comisiei de a dezinforma, spunând că au existat 3.800 de autorizaţii de interceptare în 2006, cele mai multe fiind efectuate de către DNA, deşi el a informat parlamentarii că în 2006 au fost numai 186.
Cel puţin aşa reiese dintr-o serie de statistici oficiale primite de Jurnalul Naţional de la DNA, în urma unor adrese oficiale trimise în iunie 2009.
Iată însă răspunsul DNA: „Numărul de dosare soluţionate la nivelul DNA în care au fost solicitate emiterea autorizaţiilor de interceptare a convorbirilor sau comunicărilor telefonice sau efectuate prin orice alt mijloc de comunicare se prezintă după cum urmează: 2005 - 80, 2006 - 93, 2007-117 şi 2008-90. Numărul de dosare soluţionate la nivelul DNA în care au fost solicitate prelungirea autorizaţiilor de interceptare a convorbirilor sau comunicărilor telefonice sau efectuate prin orice alt mijloc de comunicare se prezintă după cum urmează: 2005 - 43, 2006 -37, 2007- 66 şi 2008 – 64”.
Deci, pentru 2006, DNA are trei variante: 130 de autorizaţii de interceptare potrivit răspunsului oferit Jurnalului Naţional, 186 cât a spus Morar ambasadorului SUA şi 87 câte sunt prezentate în raportul de activitate de pe site-ul DNA.
Situaţia se repetă şi în ceea ce priveşte statistica pe 2008, anul alegerilor parlamentare. Astfel, DNA a raportat pe anul 2008, la cererea Jurnalului Naţional, 154 de cereri de autorizare şi prelungire a autorizării interceptării unor convorbiri telefonice, dar cifrele din raportul de activitate al DNA pe 2008, postat pe site-ul instituţiei, sunt altele.
„Au fost puse în aplicare un număr de 89 de autorizaţii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor ori ambientale, emise de către instanţe de judecată şi 40 de autorizaţii emise cu titlu provizoriu de către procurorii din cadrul structurii centrale ori din cadrul serviciilor teritoriale. (…)” se arată în raportul DNA pe 2008.
În 2009, anul alegerilor prezidenţiale, DNA raportează mai multe interceptări decât în 2008.