Antena 3 CNN Campanii Salvaţi pădurile virgine Antena 3, WWF şi prietenii au lansat campania "Salvaţi pădurile virgine"

Antena 3, WWF şi prietenii au lansat campania "Salvaţi pădurile virgine"

4 minute de citit Publicat la 23:11 24 Oct 2011 Modificat la 23:11 24 Oct 2011
Antena 3, WWF şi prietenii au lansat campania "Salvaţi pădurile virgine"

WWF România lansează, alături de ambasadorii şi susţinătorii organizaţiei, campania „Salvaţi pădurile virgine”, cu scopul de a pune sub protecţie cele 250.000 de hectare de păduri virgine din ţara noastră, printre ultimele din Europa. Peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, în prezent, nicio formă de protecţie şi sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal. Campania pe care WWF o lansează este susţinută de Antena 3 alături de vedete precum Mihaela Rădulescu, Moise Guran, Ada Condeescu, Alexandru Tomescu, Bogdan Dumitrache, Şerban Copot sau Dani Oţil.

"Suntem foarte rapizi când vine vorba să criticăm pe alţii, ne vine foarte greu să găsim valorile noastre, pădurile virgine sunt valorile noastre. Avem cele mai întinse păduri virgine din Europa, 65% din pădurile virgine din continent sunt în România. Suntem ultimii europeni care ne mândrim cu o asemenea comoară. Odată pierdută o pădure virgină, aceasta nu mai poate fi restaurată. Este ca un templu", a declarat la Antena 3 Magor Csibi, director WWF România.  

 


Europa şi-a distrus pădurile virgine. Noi încă mai avem
Motivele principale pentru care padurile virgine au supravieţuit în trecut sunt inaccesibilitatea lor şi valorea economica scazuta a lemnului provenit din arborii batrani. Astăzi, însă, pădurile virgine sunt mai vulnerabile ca niciodată, în faţa presiunilor economico-sociale precum: cererea tot mai mare de lemn pe piaţă, diversificarea formei de proprietate legată de obiectivele economice ale noilor proprietari, dar şi construcţia de noi drumuri, care facilitează accesul spre pădurile până acum ferite de pericol.

Pădurile virgine sunt ultimele zone în care natura supravieţuieste în forma sa pură, fără niciun fel de intervenţie umană. Aceste păduri sunt ecosisteme stabile, în care trăiesc până la 13.000 de specii.

WWF consideră că aceste păduri, care reprezintă 65% din pădurile virgine rămase în Europa (exceptând Rusia), sunt bunuri cu valoare de patrimoniu pentru ţara noastră şi pentru Europa. Valoarea acestor păduri sub aspect ştiinţific, peisager, educativ, ecoprotectiv şi al biodiversităţii, este agreată de toţi practicienii, specialiştii şi cercetătorii din domeniu şi din domeniile înrudite.

Din cauza gospodăririi iraţionale din ultimele decenii, pădurile virgine au dispărut în ţările dezvoltate, iar în ecoregiunea Dunăre-Carpaţi ele constituie mai puţin de 0,3 % din suprafaţa totală. Şi totuşi, în România încă mai avem păduri virgine. Eco-regiunea carpatică încă mai găzduieşte 322 000 hectare de astfel de păduri, dintre care marea majoritatea sunt în România.

Cu toate că ne mândrim cu cea mai întinsă suprafaţă de păduri virgine din regiune, doar 18% au un oarecare statut de protecţie, prin faptul că sunt incluse în arii protejate, şi un procent şi mai mic se bucură de protecţie integrală.

Petiţia WWF pentru salvarea pădurilor virgine
Salvarea pădurilor virgine stă în asigurarea statutului de protecţie integrală. Un statut pe care l-ar primi imediat ce autorităţile ar schimba încadrarea lor, din „păduri de protecţie” (în care se poate interveni şi pentru extragerea materialului lemnos) în „păduri strict protejate` şi ar accepta să le ofere compensaţii celor care deţin aceste păduri şi care nu le vor mai putea valorifica.

WWF a înaintat o scrisoare Ministerului Mediului şi Pădurilor, prin care solicită „luarea unor măsuri urgente pentru protejarea eficientă a ultimelor păduri virgine ale României, respectiv asigurarea cadrului legislativ pentru protecţia lor şi asigurarea de fonduri pentru plăţi compensatorii către proprietarii privaţi de pădure”.

Totodată, WWF lansează o campanie prin care îşi propune să spună povestea pădurilor virgine, pe care cu toţii putem şi avem datoria de a le păstra. WWF a creat, în acest sens, o petiţie care solicită Ministerului Mediului şi Pădurilor, garantul şi reprezentantul mediului în Guvernul României, să ia măsurile necesare pentru protejarea acestor păduri, în cel mai scurt timp. Petiţia poate fi semnată pe site-ul campaniei, www.padurivirgine.ro, care pune la dispoziţie toate informaţiile referitoare la demersul WWF.

„Ne aşteptăm ca iniţiativa noastră să fie susţinută nu numai de oamenii care îşi doresc un viitor sustenabil, dar şi de autorităţi, de care depinde, practic, rezolvarea aceastei probleme. Putem să obţinem o protecţie de 100% pentru pădurile virgine, însă avem nevoie de interesul şi de implicarea tuturor oamenilor la care va ajunge mesajul nostru”, a adăugat Magor Csibi, Director WWF România.

Cauza pădurilor virgine este susţinută de ambasadorii WWF: Ada Condeescu, Mihaela Rădulescu, Serban Copot, Bogdan Dumitrache, Moise Guran, Dani Oţil, şi Alexandru Tomescu.

De 50 de ani, WWF lupta pentru a opri degradarea mediului inconjurator si pentru a construi un viitor in care oamenii traiesc in armonie cu natura. Astazi, WWF este una dintre cele mai mari si mai respectate organizatii internationale non-guvernamentale care lucreaza in scopul conservarii naturii, avand o retea de peste 5 milioane de sustinatori in intreaga lume si deruland proiecte in peste 100 de tari, pe toate continentele. Ecoregiunea Dunare-Carpati, din care tara noastra face parte, a fost inclusa de WWF printre cele mai importante 200 ecoregiuni din lume, cu o biodiversitate remarcabila. WWF Romania a luat fiinta in anul 2006, tocmai pentru a contribui la conservarea zonelor naturale din Muntii Carpati si din lungul Dunarii.

Antena 3 este singurul canal de ştiri din România afiliat la CNN International.

×
x close