"Nu apreciez faptul că domnul preşedinte Traian Băsescu continuă să se implice în campania electorală. Înţeleg că doreşte să-l sprijine pe domnul Klaus Iohannis, nu e nimic rău în asta, dar cred totuşi că, atât timp cât e preşedinte, ar trebui să stea departe de campania electorală”, a declarat Victor Ponta.
"Într-un fel, însă, apele s-au despărţit, este foarte clar că noi vom merge mai departe în formula USL, eu -preşedinte şi domnul Tăriceanu - prim-ministru, dânşii sunt Klaus Iohannis, Traian Băsescu şi cei de la PDL. Şi, până la urmă, oamenii pot, pe 16 noiembrie, să ştie pe cine doresc. Doresc să rămână ca şi până acum - Băsescu, Iohannis şi PDL - sau doresc să facem acea schimbare pe care USL a propus-o tot timpul", a adăugat premierul Victor Ponta.
"Dacă domnul Iohannis vrea să vină cu domnul Băsescu la dezbaterile pe care le avem luni, marţi, miercuri, joi, e dreptul lui", a mai spus primul ministru.