Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Victor Ponta: Funcţia de prim-ministru nu este acordată în baza unui concurs de Miss sau de Mister

Victor Ponta: Funcţia de prim-ministru nu este acordată în baza unui concurs de Miss sau de Mister

S.T.
2 minute de citit Publicat la 21:55 07 Dec 2012 Modificat la 21:55 07 Dec 2012
Victor Ponta: Funcţia de prim-ministru nu este acordată în baza unui concurs de Miss sau de Mister
Foto: Agerpres
Premierul Victor Ponta a declarat vineri că nu îl preocupă să se înscrie într-un profil creionat de preşedintele Băsescu pentru candidatul la postul de prim-ministru şi a subliniat că această funcţie se acordă pe baza rezultatului alegerilor parlamentare şi a prevederilor Constituţiei.
 
"Nu ştiu şi nu mă interesează (dacă se încadrează în profilul lui Băsescu - n.r.) dintr-un simplu motiv că funcţia de prim-ministru şi în România şi în orice ţară europeană nu este acordată în baza unui concurs de Miss sau de Mister, nici a unei preselecţii, selecţii de oferte. Funcţia de premier şi în România şi în Germania şi în Spania şi oriunde se acordă pe baza prevederilor constituţionale, care spun cine are majoritate în parlament în baza votului democratic acela are prim-ministru. Poate că este mic, poate că este strâmb, poate că e orb sau poate e surd.  Nu are nicio importanţă părerea domnului Băsescu. (...) Părerea şi opiniile şi aspiraţiile domnului Băsescu reprezintă un vot din cei 20 de milioane de români", a spus Victor Ponta, vineri seară,la un post de televiziune.

Întrebat de ce funcţia de premier constituie o miză atât de mare, Ponta a arătat că lucrurile s-au deformat în România începând cu decembrie 2008, odată cu desemnarea lui Emil Boc prim-ministru, în condiţiile în care el nu a candidat la parlamentare şi nu a fost anunţat.

"Ţine până la urmă de incapacitatea domnului Băsescu de a înţelege că nu mai e acela din 2005-2006. (...) El vede sfârşitul lumii sale, e sfârşitul lumii lui, lucru pe care eu de exemplu mi-l doresc", a susţinut Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că premierul pe care-l va desemna în urma alegerilor parlamentare trebuie să fie un proeuropean şi un proatlantist, dar şi o persoană loială interesului naţional şi care să nu aibă "lucruri ascunse" în propriul CV.

Rezultate alegeri parlamentare 2012, la Antena 3
Rezultatele preliminare exit-poll la alegerile parlamentare le vei afla pe Antena3.ro.
În ziua alegerilor, site-ul Antena3.ro va publica rezultatele preliminare oferite de CCSB şi le va posta pe HARTA ELECTORALĂ.

Seara, Mihai Gâdea şi Răzvan Dumitrescu îţi vor spune cine a câştigat alegerile parlamentare din 2012. Momentul adevărului va fi la ora 21.00, când Antena 3 îţi va oferi rezultatele exit-poll-ului CCSB, iar oamenii vor afla cine a câştigat alegerile parlamentare.

Totul despre alegerile parlamentare 2012
La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 nu există liste speciale, alegătorii pot vota doar în colegiul în care îşi au domiciliul şi numai cu cartea de identitate. Vezi regulile de desfăşurare la alegerile parlamentare din 2012.

Citeşte şi: Ministerul de Interne vine în ajutorul persoanelor care au actele de identitate expirate.

Vezi lista colegiilor uninominale şi ce străzi/localităţi revin fiecăruia.

Vezi harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate.

Toate informaţiile despre ziua alegerilor parlamentare 2012 le puteţi găsi şi pe www.antena3.ro, pe contul de Twitter, @antena3, şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/RomaniaLaVot.

×
x close