Ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu, a anunţat, marţi dimineaţă, că îşi depune mandatul de ministru, în contextul evenimentelor şi incidentelor din turul II pentru alegerile prezidenţiale.
"După cum ştiţi, am preluat rsponsabilitatea MAE la 10 decembrie, cu doar cinci zile înainte de al doilea tur de scrutin. Obiectivul meu a fost ca în timpul rămas la dispoziţie să aducem condiţiile de votare la un nivel cât mai apropiat de aşteptările cetăţenilor. Am adoptat o serie de măsuri, de la formularul pe propria răspundere, de pe site-ul MAE, creşterea la toate secţiile a numărului de ştampile, asigurarea unui număr suplimentar de personal, care să asigure sprijin pentru derularea cât mai fluidă a votului. totodată, la nivelul conducerii MAE, eu şi toţi colegii din conducere s-au deplasat în ziua votului în toate secţiile în care au avut loc dificultăţi în turul I. Nu am putut să asigur suplimentarea secţiilor de votare. Mi-am asumat responsabilitatea pentru implementarea măsurilor, cu sprijinul MAE, şi am putut organiza turul II de o manieră care să permită înregistrarea unui număr record de voturi în diaspora. Înregistrarea acestei cifre record a fost făcută posibilă datorită măsurilor pe care le-am menţionat. Nu au fost semnalate incidente grave privind corectitudinea procesului de vot în exterior."
Meleşcanu s-a referit şi la incidentele din mai multe secţii de votare şi a anunţat că îşi va depune mandatul de ministru
"Au existat şi incidente regretabile. Din nefericire, în aceste cazuri, deşi fluenţa votului a fost de aproximativ trei ori mai mare decât în turul I, în mod regretabil, în unele cazuri au existat şi incidente care au necesitat intervenţia forţelor de ordine locale. Regret aceste disfuncţionalităţi şi îmi cer scuze public cetăţenilor români care, dând dovadă de un spirit civic, au aşteptat să îşi exercite votul. Consider că responsabilitatea nu aparţine cetăţenilor, ci rigidităţii cadrului juridic existent. Legea 370/2004, în forma actuală, nu mai răspunde realităţilor. Doresc să mulţumesc colegilor din MAE pentru implicarea responsabilă şi solidaritatea de care au dat dovadă şi apreciez şi sprijinul din partea comunităţilor româneşti. Rămâne însă un fapt - nu toţi cetăţenii români din străinătate şi-au putut exercita dreptul de vot. Şi acest lucru trebuie asumat. Întrucât trăim într-o ţară în care nimeni nu prea îşi asumă responsabilitatea, eu îmi asum această responsabilitatea şi îmi voi depune mandatul de ministru al MAE."