Antena 3 CNN Campanii Romania la vot România la vot. Există SUSPICIUNI DE FRAUDĂ la secţiile din Berlin, Paris și Chișinău

România la vot. Există SUSPICIUNI DE FRAUDĂ la secţiile din Berlin, Paris și Chișinău

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:26 02 Noi 2014 Modificat la 19:26 02 Noi 2014
urrrr.jpg
Foto: INTACT Images
PSD atrage atenţia asupra "unor elemente care ridică suspiciuni de fraudă la secţiile din Berlin, Paris şi Chişinău", a declarat duminică vicepreşedintele social-democrat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, PSD le cere preşedinţilor secţiilor de vot din diaspora să manifeste "maximă vigilenţă" cu privire la perspectiva fraudării votului, în mod special în Paris şi Berlin, precum şi aplicarea legii.

"Ambasadorii şi membrii din ambasade, precum şi preşedinţii din secţiile de vot fac presiuni asupra celor care se ocupă de organizarea alegerilor cu scopul de a perturba buna organizare a votului. Ambasadorii îi reprezintă pe români şi ar fi bine să uite că au fost numiţi de Traian Băsescu şi să-şi facă datoria cu onestitate şi cu profesionalism. Cerem preşedinţilor secţiilor de vot din diaspora să manifeste maximă vigilenţă cu privire la perspectiva fraudării votului, în mod special în Paris şi Berlin. Reprezentanţii PSD-UNPR-PC din secţiile de vot din aceste localităţi au semnalat comportamente dubioase ale unor reprezentanţi ai ambasadelor de la Berlin şi Paris. Avem informaţii că se forţează procedurile în aceste secţii de vot cu intenţii clare de fraudare a votului. Cerem autorităţilor responsabile să verifice aceste aspecte şi acolo unde este cazul să aplice fără rezerve legea", a afirmat Firea într-o conferinţă de presă, informează Agerpres.

Ea a adăugat că secţiile de votare din diaspora şi din ţară au fost dimensionate "după o discuţie şi o analiză directă cu ambasadele-exact ce au transmis domnii ambasadori la MAE ca necesar de secţii de votare, exact aşa s-a procedat, iar dacă nu au calculat bine sau cu bună intenţie, trebuie să răspundă pentru aceste cozi".

"Am fost sunaţi de foarte mulţi simpatizanţi care spun că stau la cozi şi au sentimentul, şi unii dintre ei şi informaţiile, că pur şi simplu se blochează în mod intenţionat procesul electoral", a susţinut social-democrata.

Gabriela Firea a adăugat că au fost înregistrate probleme şi în Regie, acolo unde studenţii sunt "blocaţi în mod abuziv să intre în secţii" pentru a-şi exprima opţiunea de vot.

×
x close