Mazăre a mers la Şcoala generală numărul 24 din municipiul Constanţa împreună cu mai multe tinere îmbrăcate în geci şi pantaloni kaki, a stat de vorbă cu oamenii aflaţi în incinta unităţii de învăţământ, după care a intrat în secţia de votare împreună cu patru dintre fetele care îl însoţeau. Tinerele l-au aşteptat pe Radu Mazăre chiar în faţa cabinei de vot, în timp ce acesta a votat.
Întrebat dacă tinerele sunt garda sa, Mazăre a răspuns: "Da, şi de iarnă, şi de vară, nu ştii că am şi vara, ai uitat că eram la referendum ? Şi acum fetele au fost cu mine toată campania, nu puteam în ultimul moment să le abandonez".
Mazăre a mai spus, ironic, că nu crede că aceste tinere vor fi chemate la audieri de către procurori, cum s-a întâmplat după referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu: "De data asta este iarnă, sunt îmbrăcate, cred că nu mai vor procurorii să le cheme la audieri. Astă vară când veniseră în costum de baie erau mult mai interesante de audiat".
Când tinerele au fost întrebate dacă au votat, Mazăre a răspuns: "Au fost la club azi-noapte, cum vrei să voteze până la ora asta ? Lasă că mai au timp".
Primarul Constanţei a mai spus că fetele l-au ajutat în campania electorală, au ridicat moralul alegătorilor şi că totul este mai plăcut când este înconjurat de acestea.
"Au fost cu mine peste tot, au ridicat moralul alegătorilor şi candidaţilor, normal. Apoi, au demonstrat un respect pentru cei de la ţară, care vedeau fetele numai la televizor şi atunci când veneam cu tot cu fete să le pupe, să le vadă pe viu, înseamnă o consideraţie. Dar să ştii că nu este o noutate, fac campanie cu fete de mai mult timp, numai că nu aţi fost voi atenţi - şi acum 4 ani, şi acum 8 ani, acum 12 ani nu. E mai plăcut şi drumul până la ţară, şi întorsul, şi mâncatul. Povestiţi cum aţi mâncat la Băneasa plăcintă în garaj?, a mai spus Mazăre, iar una dintre tinerele care îl însoţeau a spus că după o întrunire electorală la Băneasa au fost invitate într-un garaj unde au mâncat plăcintă cu brânză.
În ceea ce priveşte votul său, Radu Mazăre a spus că a votat pentru mai bine: "Cred că s-au lămurit oamenii ce înseamnă mai bine şi ce înseamnă ăia ai noştri de la Bucureşti care i-au ajutat până acum".