"?Dezastru? e un termen blând pentru scorul Elenei Udrea, care anunţa la nominalizare că va intra în turul al doilea, iar aseară - că a realizat obiectivul de a fi pe locul al treilea. N-a fost nici măcar atât: scorul său e mai mic decât cel realizat de lista pe care am condus-o la europene în mai. Candidatura celei care visa că îl înfrânge pe Ponta a izolat PMP şi a şubrezit autoritatea politică a lui Traian Băsescu, silit să intre într-un joc cu mulţi spioni şi puţină politică. Îi cer, de aceea, Elenei Udrea să demisioneze urgent de la şefia partidului, pentru a da o şansă integrării PMP într-o majoritate de dreapta", a comentat vicepreşedintele PMP.
"Credibilitatea Elenei Udrea este nulă şi ar fi un gest raţional ca PMP să-l susţină pe Kalus Iohannis în turul al doilea al prezidenţialelor", a mai spus Preda.
"După eşecul de ieri, credibilitatea ei în faţa partidului este, oricum, nulă. Iată de ce, în calitatea mea de vicepreşedinte al PMP pentru afaceri europene, le solicit membrilor şi simpatizanţilor partidului să voteze în turul al doilea cu Klaus Iohannis. Acesta e mai mult decât un gest raţional. Pentru PMP, e o datorie de onoare. Într-adevăr, atunci când am fost primiţi, în septembrie, în PPE, am promis ferm - în faţa celor mai înalte autorităţi ale PPE şi a reprezentanţilor tuturor partidelor din familia populară - că îl vom sprijini pe adversarul lui Ponta în turul al doilea. Regăsirea credibilităţii începe atunci când îţi ţii cuvântul dat...", mai scris vicepreşedintele PMP pe pagina sa de Facebook.
Rezultatele oficiale ale scrutinului prezidenţial comunicate până la această oră de BEC o plasează pe Elena Udrea pe locul al patrulea, după Victor Ponta, Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu, cu 5,18% din voturile exprimate.