1875 - 1914
PNL a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formaţiunii politice care avea să devină una extrem de puternică, cu un rol însemnat în modernizarea ţării.
Originile mişcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada paşoptistă, momentul 1875 constituind doar instituţionalizarea şi coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică.
Denumirea partidului reprezintă o chintesenţă istorică a două curente de gândire politică românească" naţional" şi "liberal" din care s-a întrupat statul român modern, ele contopindu-se ţi regăsindu-se in ideologia şi practica unui partid care, după 1866, a devenit vehiculul politic al procesului de modernizare a României.
La 5 iunie se insera numele a 25 de membri care alcătuiau Comitetul director. În ordine alfabetică aceştia erau: V. Arvanezu, D. Berindei, Pană Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Niculae Kalinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, M.C. Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Pherekyde, Ion Ghica, Dimitrie Gianni, A.G. Golescu, C. Grădișteanu, Mihail Kogălniceanu, Al. Lupescu, C. Nacu, Remus Opran, Pache Protopopescu, C. A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza, George Vernescu.
Numele menţionate reprezintă principalele nuanţe liberale care sub raport organizatoric se bazau îndeosebi pe structurile partidului radical al lui I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti.
În lunile iunie şi iulie 1875 reţeaua de organizaţii liberale se diversifica şi întindea în întreaga ţară, afiliindu-se grupului central inclusiv fracţioniştii lui Nicolae Ionescu.
În 1877, în timpul guvernării liberale, România şi-a proclamat Independenţa. PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea şi reformarea societăţii româneşti, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. În toată această perioadă, liberallismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acţionat sub principiul „Prin noi înşine!" care este şi astăzi deviza Partidului Naţional Liberal.
1914 - 1989
PNL s-a aflat la guvernare aproape neîntrerupt între 1914 şi 1919 (cu excepţia perioadei martie - noiembrie 1918). Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România şi pentru liberali, care au promovat reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislaţie electorală şi măsuri de refacere a economiei.
Liberalii s-au aflat la putere în perioada 1922-1928 (cu o mică întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) şi apoi în intervalul 1933-1937. Activitatea PNL a fost suspendată între 1938 şi 1944, când a fost reluată doar pentru o scurtă etapă.
Se poate socoti că, în 1926, Partidul Liberal se află în culmea puterii şi influenţei sale, încheindu-şi o misiune istorică începută în 1848.
Instaurarea unui sistem totalitar, de după cel de-al Doilea Război Mondial, a însemnat abolirea pluralismului politic şi dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care şi-a încetat activitatea în noiembrie 1947.
1989 - 2000
În 1989, după căderea comunismului, Partidul Naţional Liberal a renăscut. Printre cei care au repus bazele formaţiunii liberale s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V.Săndulescu, precum şi Radu Câmpeanu, primul preşedinte postcomunist al PNL.
În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic şi a început o nouă etapă din existenţa sa politică.
La alegerile din 20 mai 1990, PNL a obţinut 39 de mandate parlamentare.
La începutul anilor '90 partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima s-a produs la 23 iulie 1990, când s-a creat Partidul Naţional Liberal - Aripa Tânără (PNL-AT), din comitetul de iniţiativă făcând parte Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu etc.
În aprilie 1991, PNL-AT semnează Carta pentru Reformă şi Democraţie, intrând în guvernul Petre Roman remaniat.
Dupa căderea guvernului Roman (septembrie 1991), în perioada octombrie 1991 - noiembrie 1992, PNL participă la guvernare cu FSN sub conducerea independentului Theodor Stolojan.
PNL a avut în Guvernul Stolojan 3 miniştri (George Danielescu - Ministrul Economiei şi Finanţelor, Mircea Ionescu-Quintus - Ministrul Justiţiei şi Dan Constantinescu - Ministrul Industriilor), un secretar de stat-membru al guvernului (Emil Tocaci - la Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei) şi 7 sub-secretari de stat.
În 1993, în fruntea partidului este ales Mircea Ionescu-Quintus. După alegerile din 1996, PNL, revenit în Convenţia Democrată Română, a intrat în Parlamentul României cu 17 senatori şi 27 de deputaţi.
În 1998, PNL fuzionează cu Partidul Alianţei Civice (PAC). În martie 1999, Partidul Naţional Liberal este admis în Internaţionala Liberală, iar preşedintele partidului devine vicepreşedinte al Internaţionalei.
Cu puţin înainte de alegerile din 2000, PNL se retrage din CDR, obligând Convenţia să intre în alegeri cu numele CDR 2000 şi îşi prezintă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale - Theodor Stolojan.
Această strategie a dat roade, PNL intrând în parlament cu 13 senatori şi 30 de deputaţi.
2000 - 2008
După 2001 PNL şi-a întărit poziţia absorbind şi alte partide considerate compatibile ideologic şi şi-a continuat procesul de consolidare organizatorică internă, extinzându-şi baza locală şi sporindu-şi forţa filialelor din teritoriu.
În 2003 PNL a devenit parte a Alianţei Dreptate şi Adevăr - Alianţa DA PNL-PD, iar după alegerile parlamentare din 2004, preşedintele PNL de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, a devenit primul premier liberal al României după căderea comunismului.
În timpul guvernării PNL, România a atins un nivel de dezvoltare economică fără precedent, sub impulsul unor politici liberale, incluzând reducerea fiscalităţii, încurajarea iniţiativei private şi a investiţiilor.
Din punct de vedere politic, forţa electorală a PNL l-a transformat într-unul dintre cele 3 partide mari din România.
În octombrie 2006, un grup de membri şi foşti membri ai partidului, condus de foştii preşedinţi Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, cunoscuţi de presă ca apropiaţi ai preşedintelui Traian Băsescu şi susţinători ai apropierii de Partidul Democrat, au lansat aşa-numita „Platformă liberală”, optând să înfiinţeze o altă formaţiune politică, PLD, care a avut o viaţă efemeră, fuzionînd cu PD.
La alegerile locale din 2008 s-a clasat pe locul al III-lea ca număr de voturi obţinute (ca. 19%). PNL a obţinut conducerea consiliilor judeţene în 5 judeţe (Bihor, Braşov, Călăraşi, Giurgiu şi Hunedoara), respectiv mandate de primar în municipiile Bacău, Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Deva, Giurgiu, Rosiorii de Vede, Medgidia, Oradea, Zalău, Calaraşi si Olteniţa (în alianta cu PNŢ-CD)
2008 - 2011
La alegerile legislative din 2008 s-a clasat pe locul al III-lea ca număr de voturi şi mandat (93 de mandate). În urma alegerilor şi a negocierilor ce au urmat PNL a intrat în opoziţie.
În 2009, senatorul Crin Antonescu a devenit preşedintele PNL şi a adus formațiunea politică la cel mai mare scor din ultimele două decenii. De asemenea, Crin Antonescu a fost, după Radu Câmpeanu în 1990, primul liberal care a intrat în competiţia prezidenţială, în 2009.
Programul lui Crin Antonescu din 2009 s-a intitulat „România bunului-simţ."
În 2010, ca recunoaştere a performanţei politice, Crin Antonescu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte, iar moţiunea pe care a prezentat-o Congresului PNL - „Prin noi înşine, acum!" - a devenit documentul programatic al PNL.
In condiţiile în care fostul aliat politic, redenumit PDL, aflat la guvernare, devine tot mai impopular ca urmare a modului de gestionare a crizei economice, acuzaţiilor de corupţie şi subordonării de facto faţă de preşedintele Băsescu, prioritatea noii conduceri a PNL devine constituirea unei alternative politice puternice care să câştige alegerile din 2012.
2011 - prezent
În februarie 2011, Partidul Naţional Liberal a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianţa de Centru Dreapta (ACD). Aceasta şi-a unit mai departe forţele cu Partidul Social Democrat, punându-se astfel bazele Uniunii Social Liberale (USL), proiectul politic al opoziţiei unite.
Uniunea Social Liberală a devenit în scurt timp cea mai puternică construcţie politică curentă cotată în sondaje cu peste 55-60% din voturi la următoarele alegeri locale şi parlamentare din acest an.
